Afaceri de mii de euro cu „Arborele Prinţesei”

PaulowniaTendinţa de creştere a importanţei surselor de energie neconvenţională a ajuns de câţiva ani buni şi pe plaiurile mioritice, iar românii au descoperit că pot face bani frumoşi dacă sunt deschişi la nou. Astfel, a început să se vorbească tot mai mult despre culturile de plante energetice. Unii deţinători de terenuri au investit deja în asemenea plantaţii, renunţând la costisitoarele culturi agricole tradiţionale.

Paleta de posibilităţi este variată, cei interesaţi de culturile de plante energetice având de ales dintre mai multe specii precum Salcia energetică, Plopul energetic, Miscanthus Giganteus (iarba elefantului sau stuful chinezesc) sau Paulownia. Chiar în această lună a fost adunată recolta de pe trei hectare din prima plantaţie de Salcie energetică, înfiinţată în judeţul Covasna. Proprietarul culturii, Domokos Arpad, estimează că va avea un profit cuprins între 600 si 1.000 de euro la hectar şi că va amortiza investiţia iniţială în circa trei ani.

Şi dacă Salcia energetică este deja binecunoscută printre amatorii autohtoni de afaceri eco, Paulownia şi-a făcut intrarea mai recent pe piaţa din România, câştigând notorietate ca arborele cu cea mai rapidă creştere la ora actuală. Acesta poate ajunge, în bune condiţii de climă şi îngrijire, la o înălţime de 20 metri în trei-cinci ani.

Puţină istorie
Paulownia este un arbore de esenţă tare, originar din China.
Mai este denumit şi „Arborele Prinţesei” (după numele prinţesei Anna Pavlovna, fiica ţarului Paul I al Rusiei) sau „Copacul Păsării Phoenix” (datorită capacităţii extraordinare de regenerare).
Este interesant de spus că, în România, încă din 1971, la Staţiunea I.C.A.S. Ştefaneşti s-au făcut lucrări pentru producerea puieţilor de Paulownia. În anul 1973, s-au efectuat plantaţii experimentale cu puieţi produşi la Ştefăneşti în cinci ocoale silvice. Cercetarea culturilor existente în acea perioadă a condus însă la concluzia că existau riscuri mari din cauza sensibilităţii pronunţate a speciei faţă de factorii climatici (ger).
Între timp, cercetările efectuate de specialişti din diverse ţări au dus la adaptarea unor specii de Paulownia (din cele peste 20 identificate) şi în regiunile cu climă extremă. Astfel, în Australia, Paulownia fortunei şi hibrizii săi au făcut obiectul unor îmbunătăţiri genetice începând din 1988, de către Toad Gully Growers.
Totuşi, în România se comercializează în special Paulownia tomentosa şi Paulownia elongata, considerându-se că acestea se adaptează cel mai bine din punct de vedere climatic şi al solului. La Paulownia tomentosa rezistenţa ar fi de până la -20 grade Celsius. De ceva vreme a apărut pe piaţa de la noi şi hibridul Paulownia cotevisa, rezultat prin încrucisarea dintre Paulownia elongata şi Paulownia fortunei (apreciat ca soiul cu cea mai rapidă creştere). Acest hibrid ar fi rezistent până la -30/+50 grade Celsius.

Ce poţi face cu recolta de Paulownia
Fabricarea bio-combustibililor. Considerat o bună sursă pentru combustibil, lemnul de Paulownia poate fi utilizat ca lemn de foc, dar şi la brichete pentru că, deşi arde la temperaturi mari, degajă multă energie. Căldura rezultată prin arderea a două kilograme de lemn Paulownia echivalează cu cea degajată în urma arderii unui litru de motorină. Biomasa rezultată din cultivarea arborelui poate fi vândută firmelor sau persoanelor care deţin centrale termice pe biomasă.

Valorificarea lemnului. Pe lângă avantajul creşterii foarte rapide, arborele oferă un lemn de bună calitate, fără noduri, şi cu un grad superior de prelucrabilitate. În ciuda esenţei dure, este cu 30% mai uşor decât orice alt lemn de esenţă tare. Nu întâmplător a fost supranumit „aluminiul din lemn”.
Astfel, poate fi vândut firmelor de pe piaţa produselor de lux din lemn – pentru fabricarea de mobilier, decorarea interioarelor din avioane uşoare şi iahturi, pentru fabricarea instrumentelor muzicale şi a articolelor sportive.
În acelaşi timp, Paulownia poate fi achiziţionat de producătorii de bărci, paleţi, mobilier de uz casnic, placaj, prefabricate, semifabricate şi panouri interne de construcţie.

Cât investeşti şi ce câştigi
Pentru a exista rentabilitate la culturile de Paulownia afacerea ar trebui pornită cu cel puţin 1 ha de teren. Rentabilitatea creşte proporţional cu suprafaţa terenului cultivat.

Investiţia iniţială pentru 1 ha de teren presupune:
– Achiziţionarea puieţilor: 6-8 euro/buc + TVA (preţul variază în funcţie de numărul de puieţi achiziţionat). Rezultă o investiţie necesară de circa 3000-4000 euro + TVA/1 ha.
– Costuri pentru plantare: 300-500 euro/ha.
– Pregătirea terenului: Tarifele depind de zonă şi teren.
– Irigaţia la plantare: 300-500 euro/ha.
– Folia: 50 euro/ha.
– Îngrăşăminte (opţional): 100 euro/an/ha.
Dacă este bine îngrijită, cultura va aduce proprietarului profit încă de la prima recoltare. Lemnul de Paulownia este foarte apreciat peste hotare putând fi exportat la un preţ de 500 de euro pe metru cub neprelucrat. Circa 30-40% din materia primă recoltată este, de obicei, valorificată ca biomasă.
Venituri maxime estimate: După 3 ani: 30.000 euro/ha; După 6 ani: 60.000 euro/ha; După 9 ani: 90.000 euro/ha.

Care sunt avantajele
– Creşte în trei-cinci ani cât alţi arbori în 20 de ani.
– Poate tolera o gamă largă de condiţii de mediu şi de sol.
– În caz de tăiere sau vătămare se regenerează rapid.
– Asigură o bună valoare comercială a lemnului, comparabilă cu cea a nucului (dă cherestea de calitatea A, iar rezidurile pot fi folosite ca biomasă).
– Se regenerează de la sistemele existente de rădacină şi se poate recolta între minimum trei şi maximum cinci rotaţii de creştere făra a fi necesară replantarea.
– Îmbunătăţeşte calitatea solului şi menţine sistemele subterane de apă.
– Frunzele sale sunt foarte bune pentru furajarea animalelor.
– Are o influenţă benefică asupra mediului – un hectar cu 500 arbori absoarbe circa 100 tone de CO2 /an şi produce în jur de 75 tone de oxigen, adică echivalentul necesarului zilnic de oxigen pentru 205 oameni.

Punctele slabe ale unei astfel de culturi
– Se poate trece la exploatare abia dupa trei ani.
– Pentru a asigura creşterea maximă, este necesară irigarea optimă pe întreaga durata a ciclului de dezvoltare.
– Îngheţurile aspre pot distruge lăstarii aflaţi în creştere sau pot deteriora ramurile arborilor.
– Reclamă un control strict în primii ani de creştere în privinţa buruienilor.
– Vânturile puternice pot afecta şi chiar rupe arborii.
– Pentru producţia de masă lemnoasă se impune un management intensiv care să asigure buşteni cu diametru mare şi fără noduri.
– Ca şi la alte plante energetice, rentabilitatea culturii energetice funcţionează dacă se lucrează cu mai multe suprafeţe, aflate în diverse stadii, pentru a permite recoltarea materiei prime eşalonat.
– Pentru valorificarea ca sursă de energie, este indicat să se lucreze cu utilaje proprii (tocătoare de resturi vegetale, maşină de recoltat, maşină de brichetat şi de făcut peleţi) astfel încât produsul finit să fie vândut spre distribuitori şi nu spre procesatori.
– La 10 ani este necesară reluarea investiţiei.

Dincolo de avantajele extraordinare aduse asupra mediului, plantaţiile de Paulownia sunt considerate un business profitabil în alte ţări, mai nou şi în România.
În prezent, la noi s-a cultivat acest arbore în zone precum Arad, Galaţi, Tulcea, Braşov, Constanţa, Cluj, Iaşi şi Brăila. Mulţi dintre cei care se află în perioada de aşteptare a maturizării primei culturi au angajate deja contracte externe pentru vânzarea lemnului.
Dacă te pasionează investiţiile eco şi ai un teren lăsat în paragină sau cultivat nerentabil până acum, poţi lua în calcul o astfel de plasare de capital. Cu o bună documentaţie şi cu un management atent ai şansa să dezvolţi o afacere de succes.

3 thoughts on “Afaceri de mii de euro cu „Arborele Prinţesei””

  1. Buna ziua as dori si eu mai multe informati despre aceasta plantatie de paulownia si daca creste in toate judetele tari. As dori sa cumpa cativa puieti sa ii plantez acuma daca se poate de proba sa vad cat cresc pana la primavara si apoi as vrea sa plantez vr-o 20 ha
    Va multumesc anticipat!!!!!!

Comments are closed.