Antreprenorii – fericiți la job, fericiți acasă

succesaȚi-ai dorit să ai propria ta afacere încă de când ai înțeles ce înseamnă acest cuvânt. Ai muncit din greu, tocindu-ți coatele pe băncile facultății și apoi prin birourile altora, ca să prinzi experiență. Ți-ai făcut curaj, ți-ai luat avânt și, după o vreme, ți-ai văzut numele pus pe ușa firmei la care nu doar că lucrezi, dar care îți și aparține. Visul tău e împlinit – tot greul, toate nopțile nedormite, toate deadline-urile înghițite pe nerăsuflate și-au avut rostul!

Totuși, analizând la rece, îți dai seama că ai și regrete – poate acela de a nu fi fost acolo când copilul tău a făcut primii pași, când soțul sau soția ta avea nevoie de o mână de ajutor sau când nepoții ți-au venit pe lume. Nu există succes fără sacrificii și este o iluzie să crezi că poți avea o afacere de top fiind, totodată, 24 de ore din 24 alături de familia ta. Pe de altă parte, e o exagerare și să crezi că trebuie să ai de ales între business-ul tău și familia ta! Ai să fii surprins, dar un om de succes le îmbină perfect și, conform unui studiu desfășurat anul acesta de AXA Business Insurance în UK, pe un eșantion de 2000 de posesori de business, antreprenorii sunt cu 50% mai mulțumiți de viața lor decât un simplu angajat.

Iată mai jos avantajele directe și indirecte pentru familia ta atunci când ești antreprenor! Pentru că da, se poate să ai o afacere de succes și o familie fericită cu tine și cu ceea ce faci!

Banii, cel mai mare avantaj?

Dacă ai un business mic sau mediu, probabil nu îți permiți vacanțe exotice lunar. Totuși, poți oferi familiei tale o astfel de vacanță cel puțin o dată pe an. Studiul realizat pe antreprenorii britanici a mai arătat că posesorii de business-uri mici și medii nu au mai mult de 3 săptămâni libere pe an (comparat cu un angajat), dar starea lor de satisfacție cu privire la timpul petrecut alături de familie este mai mare decât a cuiva care nu are propriul business. Nu e vorba doar de faptul că banii întrețin fericirea (deși e mai plăcut să îți petreci acea unică vacanță în Caraibe decât să ai trei vacanțe pe an și să stai acasă…), ci și de faptul că vei prețui mai mult timpul petrecut cu cei dragi tocmai pentru că nu ai atât de des această ocazie.

Business-ul și căsătoria

Un sondaj realizat pe un eșantion de 1,100 antreprenori mici și mijlocii de către Manta, o companie de cercetare din America, a arătat că posesorii de afaceri sunt mai interesați de un cămin stabil comparativ cu simplii angajați, rata celor căsătoriți fiind cu 10 procente mai mare în rândul celor care dețin un business față de oamenii care nu sunt antreprenori. În plus, sistemul de valori al oamenilor care au afacerea lor, contrar stereotipurilor, nu include doar succesul profesional: 80% dintre antreprenorii chestionați au declarat că familia și relațiile lor apropiate sunt mai importante decât afacerea pe care o conduc, conform cercetării de mai sus. Acesta este un alt avantaj al unei afaceri mici sau medii – nu trăiești doar pentru funcția sau corporația ta, nu devii tu instrumentul afacerii tale, ci faci în continuare diferența dintre scop și mijloc. Adică știi că business-ul este doar un mijloc prin care tu și cei dragi să fiți fericiți și să vă alimentați visele.

Business-ul tău, o afacere de familie?

Chiar dacă ideea ți-a venit ție și ai pus bazele afacerii înainte de a-ți cunoaște actualul partener de viață, foarte multe business-uri ajung să fie o preocupare a familiei. Deși se crede că, atunci când vine vorba de relații și afaceri nu e bine să amesteci borcanele, se pare că e avantajos ca tu și cei dragi ție să aveți același domeniu de activitate. Cu toate că nu sunt foarte mulți cei care lucrează împreună într-un business comun, peste 60% dintre persoanele intervievate în studiul englezesc susțin că există multe avantaje în a lucra cu partenerul de viață. Unul dintre ele constă în faptul că business-ul are de câștigat deoarece îl cunoști foarte bine pe partenerul tău și poți discuta mai deschis cu el, iar gradul de încredere este mai mare. Un alt avantaj privește chiar viața de familie – tocmai pentru că înțelegi domeniul, știi cu ce se ocupă partenerul tău și îi împărtășești interesele, relația personală va fi mai armonioasă. Evident, soluția nu stă, nici pe departe, în a-ți angaja toate rudele pentru că există șanse mari ca afacerea să ajungă pe butuci. E nevoie de obiectivitate atunci când angajezi pe cineva, iar dacă acel om nu vine pe un post de partener de afacere, ci de subaltern, e posibil ca lucrurile să stea tocmai pe dos – adică să stricați și relația de muncă, și relația personală!

De la o generație la alta

Un alt avantaj când e vorba de a avea afacerea ta și copii este acela că le oferi suport financiar și șansa la o bună educație, cât și un model de viață. Din punct de vedere psihologic, părinții sunt cei care ne servesc cel mai des ca model de comportament și ne ajută să ne sculptăm primele idealuri, primele scopuri. Așa că, deși afacerea ta este mică sau medie, ar trebui să fii mândru/ă de ea! Nu doar că îi inspiri pe copiii tăi și le arăți că se poate să faci ceea ce vrei, să îți placă și să câștigi și bani din asta, dar poate că le și lași ceva pentru mai departe. Toate afacerile mari au pornit de la un vizionar curajos, au mers din generație în generație și, fiind cârmuite cu pasiune, au înflorit. Poate peste 100 de ani, urmașii tăi îți vor mulțumi că ai pus bazele unui business și l-ai lăsat mai departe în mâinile unor oameni pe care ai știut să îi crești!

Mai mult timp la birou, dar mai puțin stres acasă

Se pare că, deși petrec mult timp la birou, antreprenorii declară un grad de satisfacție profesională de trei ori mai mare decât angajații obișnuiți, conform sondajului AXA Business Insurance. Acest lucru se explică prin faptul că lucrezi pentru tine, pentru visele tale, nu doar pentru bani, așa cum fac majoritatea celor aflați în slujba unui antreprenor. În acest fel, nu doar că ai mai puține frustrări vizavi de ceea ce faci, ci ești și mai împăcat cu drumul tău profesional. Iar familia ta are doar de câștigat – în loc să cauți consolare în brațele celor dragi sau să îți descarci nervii pe ei pentru că șeful tău iar te-a ținut peste program, îți ești propriul șef și joci după propriile reguli.

Și, în final, să nu trecem prea repede peste un alt avantaj al celor care au un business, dar și o familie! Oricât de multe probleme ai avea la job, oricât de nemulțumit ar fi partenerul tău că lipsești de acasă, mereu vei găsi un ban pentru un cadou surpriză sau… pentru terapie de cuplu! Ca să fii sigur că nu ieși din joc pe niciun plan! 🙂

One thought on “Antreprenorii – fericiți la job, fericiți acasă”

Comments are closed.