Avantajele afacerii în sistem de franciză

8733599a_imgVrei să deții propria afacere? Ți-ar plăcea să ai și tu locul tău, cât de mic, nu contează, în freamătul necontenit al micilor sau marilor corporații? Atunci, explorează toate variantele și nu te gândi cât de greu poate fi…normal că este, ai nevoie de idee, de conceperea unor planuri, resurse materiale, financiare, umane,  relații abile și așa mai departe, însă chiar vrei să te dai bătut și nici măcar să meditezi puțin  asupra diverselor soluții? Eu cred că nu…

Spre exemplu, te-ai gândit vreodată în a dezvolta o franciză? O să-ți vorbesc în acest articol  despre avantajele acestei lumi.

Conceptul este destul de simplu. Franciza reprezintă dreptul acordat de o companie consacrată cu un nume puternic pe piață unei alte companii care dorește și ea să intre pe piață cu tot cu renume fără să mai muncească prea mult pentru notorietate. Francizorul este compania consacrată iar francizatul este compania care va avea posibilitatea prin franciză să exploateze drepturile de proprietate industrială sau intelectuală în scopul producției și comercializării unui anume produs sau serviciu. Pe scurt, franciza se obține prin plata unei taxe către francizor care poate fi de la câteva sute de Euro până la sute de mii de Euro (depinde de renume). De asemenea, în fiecare an se vor plăti anumite redevențe care de obicei reprezintă un procent din cifra de afaceri.

Toate bune și frumoase până aici…și mă rog care ar fi avantajele, o să mă întrebi: tot trebuie să plătești, ești controlat, trebuie să ai grijă la calitatea produsului/serviciului și mai presus de toate nu e ideea ta.

Perfect de acord, însă dacă dorești să-ți deschizi propria afacere și nu știi de unde să începi, aceasta este o foarte bună variantă. Iată și avantajele care se află în spatele acestei noțiuni.

1. Produs/serviciu de renume. Cel mai important avantaj este clar faptul că intri pe piață cu o marcă consacrată domnule, adică din start o să ai clienți. Firmele răspândesc sume colosale pentru a-și face o clientelă fidelă – spoturi publicitare, reclame in ziare, reviste, participare la târguri, mape, pliante, fluturași, promoții etc….ei bine, tu ai scăpat de treaba aceasta, așa că ești un fericit pentru că ai publicitatea deja asigurată.

2. Training pentru know how. Organizația francizoare este foarte binevoitoare și pune la dispoziție francizatului tot ce are nevoie pentru a avea succes în afacere: manuale standard pentru managementul afacerii care conțin tot felul de proceduri și operațiuni necesare conducerii eficiente și eficace a business-ului, strategii de promovare, ținerea registrelor, cum se realizează și controlează un inventar, contabilitate și tot așa.

3. Standard de calitate ridicat. Apoi dacă ți-ai achiziționat o caleașcă trebuie să îți iei și cai de rasă. O franciză te obligă să menții standardul de calitate a produsului/serviciului pe care dorești să îl comercializezi, ceea ce îți va aduce venituri sporite și o imagine curată, identică cu originalul în piață.

4. Ajutor financiar. În afară de faptul că există destule francize cu taxe rezonabile, mai poți beneficia și de altfel de facilități din punct de vedere financiar:

– asocierea cu un francizor te poate ajuta în obținerea mai facilă a unui credit la bancă;

– costurile pentru dezvoltarea afacerii sunt estimate de francizor care deține o experiență vastă în domeniu, preconizările sale fiind astfel foarte aproape de realitate;

– de asemenea,  am mai aflat că unii francizori oferă terenuri sau clădiri în leasing.

În continuare, pentru că îmi doresc să rămâi după lecturarea acestui articol cu cel puțin o idee în minte,  o să-ți ofer și câteva exemple de succes.

Franciza de Frozen Yogurt.

Aceasta este preferata mea și chiar aș încerca să intru într-o astfel de afacere. Frozen yogurt înseamnă o cremă de înghețată de iaurt cu diferite arome, prin urmare  este o gustare delicioasă , dar și sănătoasă. Nișa unei astfel de afaceri este reprezentată în special de copii, însă sunt sigură că există multe persoane ca și subsemnata de altfel, care adoră să mânânce înghețată chiar și de 3 ori pe zi. Eu sunt vinovată, recunosc…sunt conștientă totuși că nu este sănătos deloc, astfel, o alternativă excelentă la înghețata obișnuită care conține mulți aditivi alimentari deloc prietenoși este acest iaurt înghețat căruia i se poate adăuga tot felul de topping-uri: fructe de toate felurile (cele mai sănătoase), iar pentru cei mai îndrăzneți – ciocolată, dulcețuri etc. Exemple de astfel de francize: Yougurtlandia – este printre cele mai renumite, provine din Italia și deține foarte multe unități la nivel european; Yogoberry – provine din SUA și are 2 unități chiar în frumoasa noastră capitală în 2 dintre marile centre comerciale: Băneasa Shopping City și Afi Palace Cotroceni; Zugga Frozen Yougurt din Cluj Napoca – o alternativă mai convenabilă etc.

Caracteristicile generale pentru o astfel de franciză, în funcție de notorietate, ar fi:

– taxa de intrare: între 3.000 și 35.000 Euro;

– investiție totală inițială: între 10.000 și 50.000 Euro;

– cifra de afaceri anuală: între 90.000 și 200.000 Euro (sau chiar mai mult);

– taxă anuală: în jur de 2% din cifra de afaceri;

– locație: între 20 și 70 mp în zone foarte circulate – aeroporturi, centre comerciale, centrul orașelor etc.;

– personal: între 1 și 4 angajați;

– durata contractului: în jur de 5 ani;

– oferta francizei (investiția) conține de obicei: echipamentele și materia primă pentru prepararea delicioaselor sortimente de iaurt înghețat, asitență tehnică, mobilier.

Franciza AnaPan.

Personal, ador  prăjiturile de la ANA, sunt preferatele mele, nimic nu se compară cu gustul sublim al cremelor din prăjiturile de casă. Condițiile de acces într-o astfel de franciză sunt:

– să fii deținătorul unei firme;

– să ai un spațiu pentru desfășurarea activităților sau să poți închiria un astfel de spațiu – minim 40 mp;

– ei, acum e acum, investiția totală ajunge la o sumă de 30.000- 35.000 Euro din care:

  • taxa de intrare : 10.000 Euro pentru magazinele ce se vor deschide în franciză și 15.000 Euro pentru magazinele deja existente ce vor fi date în franciză;
  • amenajarea spațiului: în jur de 5.000 – 10.000 Euro;
  • echipamente necesare desfășurării activității: în jur de 20.000 – 25.000 Euro;

– taxă anuală : 1% din cifra de afaceri;

– durata contractului: 5 ani.

Dacă te vei hotărî să deschizi un astfel de magazin vei beneficia de: know-how-ul acestui tip de business (cofetărie, patiserie și panificație….mmm…ce bun!) dobândit în peste 20 de ani de experiență, produse unice și de o calitate superioară, training personal, consultanță (în probleme juridice, igiena alimentelor, protecția muncii, amenajarea magazinului etc.), asistență permanentă.

Franciza After school.

Foarte convenabile sunt francizele pentru școală, după școală… iar dacă îi îndrăgești pe micuții poznași , merită să intri într-o astfel de afacere. Investiția inițială este în jur de 5.000 Euro (cu tot cu taxă de intrare și capital de start, în afară de locație).

Exemplele sunt numeroase, tu trebuie să alegi pe măsura doleanțelor și posibilităților tale.

Un lucru nu uita! ”Succesul este abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să îți pierzi entuziasmul” Winston Churchill. Prin urmare, încearcă, perseverează, eșuează, vino cu idei, alege, execută, la un moment dat, vei întâlni succesul!

R: Irina Velea