Ce ar trebui să ştim despre târgurile de joburi

DSCN1224„Doreşti perspective noi în carieră ? Vrei să te dezvolţi personal şi să fii parte dintr-o mare companie ? Ţinteşti spre un venit bun, peste medie care să te motiveze cu adevărat? Atunci trimite un CV şi o scrisoare de intenţie şi ai cele mai mari şanse să faci parte din echipa noastră!” – cam aşa sună anunţurile pentru joburi noi pe site-urile specializate ori în diverse publicaţii, iar celor care sunt în căutarea unui nou loc de muncă probabil că le sunt deja familiare.

Cele pe care le veţi citi în continuare pot fi folositoare atât celor care au o afacere şi se gândesc că ar avea nevoie de mai mulţi angajaţi dar şi celor care aspiră la un job pentru un trai decent ori celor care îşi doresc un viraj în carieră şi caută calea cea mai bună de a escalada piaţa, oferta, poate chiar şi propria voinţă şi motivaţie.
Participarea la un târg de joburi îţi poate deschide porţi la care nici n-ai visat, şi-ţi poate oferi o nouă perspectivă a direcţiei spre care se îndreaptă cariera şi întreaga ta existenţă.

Trebuie să ştii că un târg de joburi este ca un coş imens cu multe surpize, cadouri şi provocări. Şi aceasta, pentru că explozia tehnologică şi informaţională din ultimii ani, corelate cu schimbările de pe piaţa muncii, au făcut ca târgurile de joburi să evolueze într-o direcţie mai eficientă atât pentru candidaţi cât şi pentru angajatori. DINAMISMUL este cea mai importantă caracteristică, fiindcă timpurile când companiile nu făceau decât să strângă tone de maculatură sub formă de CV-uri sunt demult apuse. Şi chiar dacă eşti satisfăcut de poziţia actuală, nu strică sa te informezi cu ofertele din câmpl muncii, cu remuneraţiile actuale ori cu trendurile în anumite domenii profesionale.

Ar fi bine aşadar să te gândeşti să participi la un târg de joburi pentru că a participa la o asemenea manifestare e ca şi cum ai cumpăra dar ai şi începe să citeşti imediat cel mai bun şi văndut best-seller fără să te gândeşti că ai deja o bibliotecă plină! Te pui la curent imediat cu cele mai noi tendinţe în vănzări, resurse umane, IT, marketing şi poţi identifica care sunt cele mai căutate domenii, în general.

Aşadar dacă vrei să-ţi maximizezi şansele de a obţine un nou job sau să găseşti imediat oportunitatea cu care sperai să te întălneşti mult mai târziu, ia cu tine acest mic ghid de sfaturi practice şi pleacă optimist, însă nu uita :

1. Să te pui la punct cu programul târgului şi cu tot ce oferă acesta în materie de joburi dar şi activităţi extra, cum ar fi workshopurile dedicate dezvoltării profesionale în anumite domenii, dezvoltării personale sau, mai nou, cele de ţinută şi comportament la birou ;

2. Caută dinainte joburile şi companiile care te interesează şi care se pliază pe experienţa şi domeniul tău de activitate. Orice târg e susţinut în prealabil şi de varianta online, unde sunt publicate numele companiilor şi joburile disponibile. Aşa că n-ar fi rău să alergi un pic pe internet înainte să vezi ce e nou, care sunt cerinţele şi eventual să te mai perfecţionezi puţin pe ultima sută de metri ca tu să fii cel ales pentru postul pe care îl căutai. Din altă perspectivă, dacă eşti în postura de angajator ar fi foarte bine să vezi care îţi este concurenţa, ce cer şi ce oferă companiile cu profil similar cu a ta. În acest fel ai putea fi un „vânător” mai iscusit ;

3. Pregăteşte-te cu conştiinciozitate în privinţa background-ului companiei, a managementului şi a tipului de profil pe care îl caută la un potenţial angajat. Un sfat ar fi să te înscrii din timp la seminariile organizate de acea companie în cadrul târgului. Prin această acţiune îţi poţi dovedi cu adevărat disponibilitatea, dorinţa clară de a fi recrutat pentru respectivul post dar vei avea şi ceva acces la a cunoaşte politica firmei ca să vezi dacă noul rol ţi se potriveşte cu adevărat;

4. Încerarcă să-ţi completezi CV-ul într-o proporţie de cel puţin 80% din cerinţele organizatorului. Specialiştii în resurse umane sunt de părere că un CV prost întocmit ori pentru care nu s-a manifestat interes din plin nu este din prima luat în vizor. Târgurile de joburi îţi oferă acum posibilitatea să te prezinţi cu un singur exemplar, al cărui cod de bare îl scanezi când aplici la fiecare companie în parte. O altă variantă ar fi să-i ai pe un stick ca să poată fi copiat rapid in laptop-urile angajatorilor.

5. Nu rata şansa de a discuta deschis, faţă în faţă cu cei care doresc recrutarea! Dacă stai bine să te gândeşti e ca şi cum ai face un maraton de interviuri (toate în aceeaşi zi ceea ce te face să economiseşti timp preţios !) şi aceasta într-o atmosferă mult mai relaxată în care mai pierzi câte ceva din emoţiile unui interviu clasic cu programare. Este contextul ideal de a-ţi putea dovedi atitidinea proactivă, bagajul de cunoştiinţe, felul de a aborda situaţia în sine şi poţi impreiona mult mai clar şi mai concret. În plus poţi cunoaşte o serie de oameni- cheie care îţi pot influenţa cariera viitoare ori îţi pot deveni parteneri de afaceri.

6. Relaţionarea este aşadar extrem de importantă, căci un candidat, este mult mai mult decât un CV uneori destul de rece, rezervat ori mult prea succint. Este un univers fiecare dintre noi, care are şansa de a fi apreciat şi cooptat într-o afacere de succes. Dacă discuţiile pe care le-ai purtat le poţi considera fructuoase şi constructive nu te sfii să le scrii un e-mail în următoarele zile. Vei avea şansa la un feedback destul de imparţial şi obiectiv şi le vei reafirma disponibilitatea ta. O altă variantă ar fi să te contectezi cu ei prin reţelele profesionale şi de socializare. Multe colaborări bune au început pe Facebook …

Ştii care sunt şi cele mai căutate domenii în această perioadă ?

Cu toţii avem profesii, specializări, împliniri şi neîmpliniri, ori ne găsim în faza de a lua decizii despre viitorul nostru profesional. A ştii la timpul oportun după ce „suspină” piaţa locurilor de muncă e ca şi cum ţi-ai asigura un loc la clasa I spre o călătorie de succes.
Dacă te afli într-o perioadă de căutare a unui nou loc de muncă, dacă îţi doreşti să schimbi meseria, ori să relaţionezi cu colegii de breaslă ar fi bine ca în drumurile tale (spus şi la propriu, dar şi la figurat) să incluzi şi târgurile de joburi ca opţiune de a-ţi atinge ţelurile.  Chiar dacă nu vei fi posesorul imediat al unui nou post, poate fi interesantă ca şi experienţă în sine și ai ocazia să îți faci noi cunoștințe.

Ruxandra David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *