De la idee la practică – coaching în pași simpli

458770_PR_085___SI_30_05_13_162-mUn antreprenor de succes știe că totul începe de la o idee. Maniera prin care o transpui apoi în realitatea curentă definește, în business și nu numai, succesul pe care îl vei atinge. Cu o idee bună, timp, strategie, implicare, oameni potriviți și răbdare suficientă poți ajunge departe. Întrebarea legitimă pe care ar trebui să ți-o adresezi înainte de a trece la acțiune este: ”care idei merită să își croiască drum spre realitate și care ar trebui să rămână doar în mintea ta?”. Pentru că nu tot ce zboară se mănâncă și nu tot ce îţi trece ţie prin cap înseamnă investiție de succes, îți oferim câteva strategii de coaching prin care să testezi singur ideile în care ai putea investi bani, timp și energie!

Calculează de două ori și taie o dată

Această vorbă populară îți va fi de folos dacă te vei gândi de două ori înainte de a trece de la teorie la practică. Pentru început, e foarte important să îți clarifici cât poți de bine obiectivele. Astfel, te vei hotărî ce reurse poți folosi, ce metode vei aplica și, implicit, la ce rezultate poți spera. Nu e nevoie să ai totul bătut în cuie din secunda în care ți-a venit ideea, dar trebuie să lucrezi organizat și sistematic cât mai devreme. Așadar, pe de o parte, e necesar să fii încrezător și să îți creezi o viziune optimistă despre ceea ce vrei să obții, iar pe de altă parte, să rămâi realist… Și nu e lucru ușor să îmbini entuziasmul începutului cu realismul dictat de experiență! Așa că, după ce ți-ai dat seama ce vrei de la ideea ta, coboară din lumea abstractă a gândurilor și apucă-te de socoteli pragmatice: e convenabil din punct de vedere financiar să investești în ideea aceea? Cât de mari sunt riscurile dacă mizezi pe ea și în ce măsură este acesta cel mai bun moment să ți le asumi? Răspunsurile la aceste întrebări reprezintă un prim test serios al realismului tău, așa că fă-ți timp să devii sigur de ele, înainte să treci la pasul următor.

Planuri peste planuri

Să zicem că te-ai gândit să-ți extinzi afacerea într-un oraș nou. Ideea sună bine, ești capabil să măsori de două ori și să tai o dată, știi la ce să te aștepți și ce investiții trebuie să faci pentru a-ți atinge așteptările. Aici lucrurile nu se simplifică , dimpotrivă! Al doilea pas nu este întotdeauna mai simplu decât primul, de aceea e recomandat să fii în continuare prevăzător și să gândești în perspectivă. Dacă în primul stadiu știai că te afli în punctul A (ideea) și vrei să ajungi în punctul B (rezultatele în urma aplicării ei cu succes), acum ai nevoie să investești timp în a-ți croi calea de la A la B. E cazul să fii conștient că drumul spre succes nu este mereu liniar, ci presupune adesea ocolișuri, urcușuri și coborâșuri, surprize nu neapărat plăcute și chiar pași înapoi, făcuți cu inteligență. Cu alte cuvinte, ai nevoie de planuri prin care să parcurgi acest drum. Mai multe! Gândește-te la aspectele financiare, logistică, oameni implicați și posibile probleme ce pot apărea pe parcurs fără ca tu să le poți controla (schimbări în economia națională, aspecte administrative sau politice care îți pot întârzia anumite demersuri, aprobări sau intenții etc). Ține cont că e preferabil să ai mai multe planuri de rezervă decât să faci exces de optimism și să crezi că universul te iubește destul încât să construiască un drum drept, simplu și scurt până la idealul tău.

Asociază-te

Ideile bune pot să vină în cele mai ciudate condiții și uneori nici nu-ți dai seama imediat cât de bună e o idee… La fel de bine, unele gânduri par geniale și nu sunt deloc – se topesc mai rapid ca înghețata la soare imediat ce încerci să le treci prin pașii menţionaţi anterior. Tocmai pentru a putea stabili calitatea ideilor tale și a nu miza totul pe cele care sclipesc la început fără să te ducă undeva, e recomandabil să ceri păreri, să te informezi încontinuu. Întreabă, caută feedback, recomandări și sfaturi pe tot parcursul trecerii de la idee la practică!

Fie că ai un consilier specializat pe dezvoltare de business, fie că apelezi la o firmă care oferă consultanță în domeniul afacerilor sau fie că pur și simplu întrebi pe cineva apropiat, un feedback e mereu util.

De ce? Pentru că atunci când ne vine o idee, riscăm să fim atât de încântați de ea, încât vedem doar avantajele. Ne ocupăm de imaginea de ansamblu și scăpăm din vedere detalii importante pe care un ochi critic și o minte care nu e încă totalmente cucerită de strălucirea ideii noastre le pot sesiza mult mai ușor.

Pe de altă parte, în crearea de strategii și planuri pentru demararea acțiunii e necesară, din nou, o doză bună de feedback. Uneori ne împotmolim, putem avea tendința de a renunța, de a face manevre riscante sau, dimpotrivă, de a ne speria și a nu risca destul. Dacă nu ai un partener de afaceri, n-ar fi rău să îți găsești pe cineva care să joace acest rol fie strict în perioada și pe domeniul în care aplici ideea (să zicem, extindere de business), fie chiar în toată afacerea. Oricum, o părere în plus (și un investitor în plus!) nu strică.

Intuiția

Chiar dacă până aici totul pare foarte bine calculat și bazat pe alegeri raționale, e important să îți asculți și inima. Ideile nu se nasc doar din material cognitiv, ci au și o componentă emoțională puternică. Când ai o idee bună, simți cum mintea și inima ta se bucură laolaltă. De aceea, ascultă-ți inima și pe parcursul testării ei. Atunci când faci calcule, planuri sau când ceri sfaturi, fii atent/ă și la cum te simți. Ai o ușoară senzație că te întinzi mai mult decât te ține plapuma? Simți că sunt oameni pe care nu ai putea să te bazezi, deși acum ei se dau peste cap și par cel puțin la fel de încântați ca tine? Sau, dimpotrivă, deși sunt semne care arată că riști cam mult investind într-o idee, simți că trebuie să mergi până la capăt? Nu pune ”pauză” vocii tale interioare, ia-ți zilnic cel puțin câteva minute în care să vezi cum te simți cu privire la lucrurile pe care le ai în cap, analizează informațiile care vin din interiorul tău la fel de mult ca pe cele care vin din afară și ajustează-le din mers. Când te implici cu toată ființa, lucrurile merg mai bine si lași mai puțin loc de regrete!

După ce ai hotărât că ideea ta merită o șansă, e preferabil să nu te arunci imediat în ape adânci. Poți face un experiment pilot să vezi cum s-ar desfășura lucrurile într-un context simplu și bine controlat. Dacă ai un restaurant și vrei să lansezi produse noi, testează-le din plin, fie și pe prietenii tăi. Dacă ai un magazin și vrei să te extinzi, începe cu un alt magazin în orașul tău, nu deschizând încă 10 în diferite colțuri ale țării. Exemplele pot continua, dar soluția e aceeași: pași mici și siguri!

În final, îți las ca inspirație cuvintele lui Antonio Machado, poet spaniol: ”Călători, nu există drum, drumurile se fac mergând”. Așadar, ia-ți avânt și construiește-ți propriul traseu de succes de la idee la realitate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *