Compromisul – calea de mijloc

compromisFaci prea multe compromisuri? Se spune că n-ai coloană vertebrală… Nu ai face un compromis nici în ruptul capului? Atunci precis ești încăpățânat ca un catâr! Zi de zi suntem puși în tranzacții sociale care presupun negocierea permanentă. Indiferent că este vorba despre job, relații de familie sau de prietenie, suntem provocați să mai și lăsăm de la noi. Pendulând între cele două extreme, descoperim că a face compromisuri este o artă prin care ne putem atinge obiectivele. Totul e să știm când să le facem, cu cine și pentru ce!

Ce este un compromis?

Fiecare persoană are o definiție proprie pentru acest cuvânt și tinde să îi asocieze o încărcătură emoțională mai mult sau mai puțin neplăcută. În mod obișnuit, compromisul este privit ca o negociere între două părți (persoane sau grupuri) care își doresc atingerea unui anumit obiectiv. Fiecare aduce la masa de discuții poziția sa și este dispus să facă loc poziției celuilalt. Adesea se traduce în a lăsa de la sine pentru ca situația să fie, pe cât posibil, una de tip win-win.

Compromisurile au un rol adaptativ – ne ajută  să ne atingem obiectivele și să depresurizăm relațiile sociale tensionate. De exemplu, a face un compromis de genul ”eu iau copiii la școală, iar tu faci cumpărăturile pentru cină” are un rol constructiv și ajută la armonizarea relației de familie.

Pe de altă parte, a deveni martiri de ocazie și a face de fiecare dată compromisuri ne pune în situația de a fi mereu cei care cedează și de a acumula o energie negativă. În cele din urmă, această energie va afecta atât relația cu persoana pentru care facem compromisul, cât și obiectivul în numele căruia am decis să facem compromisul. De exemplu, a face doar ce dorește partenerul, fără a ține cont de ceea ce îmi doresc și eu, va determina ca dinamica relației de cuplu să se dezechilibreze și să nu se mai țină cont de părerea mea în majoritatea situațiilor. De aici până la a strânge resentimente, furie, frustrare și a ieși din relație nu mai rămân foarte mulți pași.

Arta asta se învață!

Încă de la vârste mici învățăm să facem compromisuri. A cere unui copil să-și strângă jucăriile înainte de a ieși în parc reprezintă o tranzacție în care ambele părți oferă și primesc. Mai târziu, compromisurile devin mai provocatoare și mizele tot mai mari. Ca adolescenți sau ca tineri adulți, avem de făcut alegeri: cu cine ies, ce facultate sau job aleg, care îmi sunt prioritățile. Treptat, ajungem să le facem fără să ne mai dăm seama și ele devin parte constituentă a activităților cotidiene Totuși, sunt situații când a face un compromis pare incomparabil mai greu decât să hotărăști cu cine ieși la întâlnire sau ce culoare zugravești sufrageria. Iată câteva metode prin care să negociezi corect și să nu simți că a face un compromis presupune a merge cu o piatră de moară atârnată la gât:

  1. O atitudine pozitivă: Când te așezi la masa negocierilor, ai grijă să-ți pui la pachet o doză bună de flexibilitate. A porni cu ideea că tu ești cel care a împărțit dreptatea pe lume și ceilalți trebuie să adere la poziția ta va aduce discuția într-un punct mort în care singurele schimbări vor fi cele de decor: în loc să ajungeți la un acord, este posibil să vă scoateți ochii cu pixul (la birou) sau să vă spargeți capetele cu vreo vază (în cuplu).
  2. Cunoaște persoana din față: NU te arunca singur în cușca leului – nu toate persoanele sunt dispuse la a face compromisuri! Dacă te afli la aceeași masă cu cineva care preferă să își taie o mână decât să fie de acord cu tine, cel mai probabil vei pleca de la negocieri cu un car de nervi. Pentru a te asigura că nu pierzi timpul, pornește de pe o poziție deschisă, care să îl facă pe celălalt să ia aceeași poziție. Întrebă-l pur și simplu ce își dorește, explică ce finalitate aștepți tu și apoi începeți negocierea cu privire la drumul comun care să vă ducă pe fiecare la destinația lui.
  3. Dacă dau, dai? A face compromisuri înseamnă și a da ceva în schimb dacă persoană cealaltă se oferă să renunțe la ceva, la rândul ei. De exemplu, în cazul în care șeful a acceptat să îți mărească salariul, ești de acord cu o creștere a responsabilităților?
  4. Ascultă activ: Înainte de a fi două persoane care se străduiesc să își atingă interesele cât mai bine și mai repede, suntem oameni. A-l face pe celălalt să simtă ascultat și chiar a fi atent la ceea ce are de spus îl determină să aibă o atitudine pozitivă față de discuție și, implicit, mai dispus să lase de la el la rândul lui. Războaiele moderne sunt, înainte de orice, politicoase.
  5. Nu zice nu sau da din prima: Negocierea este mama succesului și asigură partenerii că au depus efortul necesar pentru a obține maximum de rezultate. Ceea ce oferă persoana din față chiar poate să îți aducă beneficii la care nu te-ai gândit încă. De exemplu, dacă nu îți place muntele, dar e iarnă și sărbătorile nu sunt tocmai romantice la mare, probabil vei avea mai mult de câștigat mergând la munte decât dacă ați petrece în localitatea unde stați cel puțin 300 de zile pe an… Pe de altă parte, a zice ”da” foarte repede poate veni cu regrete ulterioare: a vinde casa părintească la un preț mic doar pentru că ai nevoie de niște bani va crește starea de vinovație și de regret în scurtă vreme. Calea de mijloc e cea mai bună, așa că gândește rapid o schemă a avantajelor și dezavantajelor și evită răspunsurilor categorice, date în doi timpi și trei mișcări.
  6. Până aici! Sunt lucruri care nu se negociaza. Indiferent de profesia pe care o ai, nu accepta să pui în discuție anumite aspecte care privesc etica, responsabilitatea față de ceilalți sau principiile de viață. A păși peste cadavre aduce, mai devreme sau mai târziu, un preț care va trebui plătit. Un șef care te roagă să trădezi un coleg sau o cauză în care crezi nu e un partener bun de negociere și este posibil ca peste un timp să te ”invite” la compromisuri mai mari sau să te pună pe făraș cu prima ocazie – în mod clar nu are respect pentru oameni. Gandi spune că orice compromis se bazează pe a da și a primi, dar până la valorile fundamentale ale unei persoane. A face compromisuri cu privire la principiile noastre este, de fapt, o renunțare pentru că dai și nu primești cu adevărat nimic. Îți asumi riscul?

Fără compromisuri – văzute ca situații în care pendulăm între a renunța și a impune – viața noastră nu este un proces autentic de creștere. Oamenii maturi sunt capabili să facă, din când în când, compromisuri sănătoase și care aduc beneficii de ambele părți. A fi inflexibil și a crede că lucrurile pot ieși mereu doar cum ne dorim ne va duce, mai devreme sau mai târziu, la eșec – indiferent că acest eșec se va numi divorț, angajați neonești, șefi abuzivi sau prieteni care ne evită.

One thought on “Compromisul – calea de mijloc”

  1. Foarte frumos descris “compromisul”.
    In relatia dintre sef si angajat in care seful solicita angajatului sa-i spuna ce face colegul lui este pur adevar, dar trebui sa ai in vedere ca astfel creste si gradul de incredere in angajat si nu inseamna ca mai tarziu il vei concedia sau il vei demite, cu alte cuvinte e si pro si contra, parerea mea personala

Comments are closed.