Ești student și îți cauți chirie!? Iată 5 pași de urmat!

for-rentPentru miile de studenți prima lor locuință departe de casă poate însemna multe. Poate însemna un nou început, un element de maturizare, poate însemna o responsabilitate, deoarece implică plătitul întreținerii, a chiriei, a facturilor, etc. Poate însemna un loc de studiu și relaxare, ori de petreceri. Pentru proprietari nu reprezintă decât o sursă importantă de venit și trebuie luat în calcul faptul că aceștia vor încerca să obțină cât mai mulți bani, dar și garanții.

http://550trackside.com/2015/07/ceremony/ La câți bani să te aștepți?    

Chiriile în București se învârt între 150-300 euro pentru o garsonieră, 180-350 euro pentru un apartament cu două camere și 280-400 euro pentru un apartament cu trei camere, iar prețurile depind de cartier, de amplasarea blocului, stradal sau nu, de mijloacele de transport în comun, de dotările apartamentului și de suprafață. Totodată prețurile variază de perioada din an, de data la care poate fi închiriat apartamentul. De reținut este faptul că un proprietar care caută urgent un chiriaș va lăsa la preț mai ușor decât unul care are deja chiriași și caută pe altcineva de la o anumită dată când aceștia vor părăsi locația.

Nu trebuie să fii expert imobiliar ca să te muți într-o locuință cu chirie, dar ca să fii sigur că nu vei ieși în pagubă e bine să iei în calcul câteva sfaturi.

Tastylia for sale 1. Alege perioada în care te muți

Ar fi ideal dacă îți poți alege perioada în care te muți, deoarece lunile verii sunt prilej de scăderi de preț și poți profita. Studenții pleacă înapoi în provincie, iar proprietarii rămân în perioada concediilor fără bani și sunt dispuși să mai scadă prețul. Dacă perioada perfectă pentru mutat ar fi încadrată de lunile iunie-iulie, perioada cea mai nepotrivită ar fi cea în care încep facultățile și anume septembrie-octombrie. Atunci proprietarii vor ține la preț știind că studenții vor fi presați de timp și vor accepta ofertele lor până la urmă.

2. Asigură-te pe ce perioadă e disponibilă locația

E neplăcut să afli că după 2-3 luni petrecute într-un apartament proprietarul va vrea să-l vândă, așa că asigură-te de la început că nu există acest risc. Discută cu proprietarul, împrieteniți-vă și încearcă să afli ce planuri de viitor are referitor la apartament.

3. Negociază prețul

Majoritatea tinerilor nu au curajul să negocieze din timiditate, rușine, ori din lipsa de experiență. Totuși, este important de știut faptul că, în general, proprietarii cer prețul maxim din care mai sunt dispuși să scadă, în funcție de perioada în care vei sta și de garanția pe care i-o vei oferi. Garanția reprezintă o sumă care nu este mai mare decât contravaloarea a maxim 2-3 luni de chirie. Această garanție poate fi înapoiată la plecare, dar de cele mai multe ori se procedează altfel. Dacă garanția a fost contravaloarea a 2 luni, iar chiriașul nu a încălcat nicio regulă și va preda apartamentul fără daune, atunci acesta nu va mai plăti ultimele două luni de chirie.

Dacă ne mai gândim și că e destul de greu să cauți un apartament fără ajutorul unei agenții imobiliare, care cere și ea un anumit comision, atunci e ideal să poți negocia.

4. Încheie contract de închiriere

Un contract de închiriere te scapă de eventualele creșteri de preț ale chiriei, de vizite inoportune ale proprietarului, de nerespectarea unor condiții. Astfel că e bine de menționat în contract data în care se plătește chiria, în ce condiții poate veni proprietarul să vadă apartamentul. Totodată, e bine de inventariat bunurile din casă pentru a evita riscul de a fi tras la răspundere pe nedrept de lipsa, ori deteriorarea vreunora.

5. Nu sta prea mult pe gânduri

E greu să te desparți de căldura casei tale și să găsești un apartament care să-ți întrunească toate cerințele, dar atunci când ai găsit ceva care să corespundă 75% cu ceea ce ți-ai dorit nu sta pe gânduri. Apartamentele bune se închiriază repede și s-ar putea să rămâi cu ce a fost respins de alții. De cele mai multe ori, agențiile imobiliare planifică vizionări cu mai multe rânduri de potențiali clienți chiar în aceeași zi, deci este posibil ca după ce ieși pe ușă apartamentul să fie ales de altcineva.

Pe lângă cei 5 pași prezentați mai sus este bine să consultați și prietenii sau părinții, deoarece ei vă pot sfătui în legătură cu alte aspecte legate de locuință. Totodată, planificați-vă în așa fel încât să nu fiți presat să acceptați orice ofertă, deci căutați din timp ofertele și mergeți la mai multe vizionări ca să aveți cu ce compara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *