În pană de idei? Apelează la Strategia Disney!

185950_401964486546030_1916590176_nUnora le place să glumească spunând că „Oamenii care au idei se numesc idioţi”. Cred că, de fapt, pe mulţi din aceştia îi roade puţin invidia de a nu fi fost în stare să emită nici măcar o dată o idee mai strălucită.
În realitate, ideile sunt cheia progresului şi la nivel individual şi la nivel colectiv sau de societate. Multe dintre ideile unor minţi geniale, care au părut la început imposibile, au revoluţionat mai târziu întreaga lume.

După cum spunea Grigore C. Moisil, matematician român, considerat părintele informaticii românești, „Explozivul cel mai puternic nu este toluenul, nici bomba atomică, ci ideea omenească”.
Aşa cum ştii şi tu, ideile bune nu vin însă, de regulă, cu uşurinţă, mai ales cele geniale. Pentru a le provoca, ai nevoie de strategii. La fel au procedat şi marii creatori ai lumii.

Unul dintre cei mai creativi oameni a fost, fără îndoială, americanul Walt Disney (pe numele complet Walter Elias Disney), producător de film, inovator al animației şi al parcurilor tematice. Toată lumea cunoaşte cel puţin unul dintre personajele sale – Mickey Mouse, Donald Duck, Goofy, Pluto, Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, Pinocchio, Cenuşăreasa şi multe altele.
Succesul extraordinar al lui Disney de a transforma fanteziile în realitate a fost posibil datorită metodelor sale de creaţie şi concepere. Acestea au fost studiate de specialişti, iar ceea ce este cunoscut azi ca „Strategia de Creativitate Disney” a stat la baza dezvoltării unor teorii importante pentru stimularea capacităţii creative a fiecăruia.

„Strategia Disney” a fost preluată şi adaptată de specialişti precum Robert Dilts, în cadrul instrumentelor NLP (Neuro-Linguistic Processing – Programarea Neurolingvistică) care urmăresc printre altele să ofere modele de gândire ale oamenilor de succes.

În ce constă „Strategia de Creativitate Disney”?
Această strategie se bazează pe trei roluri implicate în procesul de creaţie: „Visătorul”, „Realistul” şi „Criticul”. Pentru a valorifica efectul acestor trei stări, fiecare trebuie explorată separat.

1.„Visătorul”. În această etapă, trebuie să îţi laşi mintea să „călătorească” liber. Să visezi cu ochii deschişi…sau închişi, cum preferi. Alungă orice element care ţine de lumea reală. Întreabă-te:

– Ce mi-aş dori cu adevărat într-o lume ideală?
– Ce aş dori să realizez?
– Dacă aş avea puteri magice, ce aş crea?

Orice îţi trece prin cap, fără limite sau restricţii, fără teama că este o idee absurdă sau nerealizabilă. Acest demers iţi va favoriza imaginaţia vizuală. Când crezi că ai exploatat la maximum această stare pe deplin liberă de a visa la orice, notează ideile pe care le crezi mai interesante şi treci la următoarea etapă.
Ca o curiozitate, echipa de producţie a celebrului Disney avea o cameră de „visare” decorată în roz. Aici au luat naştere multe dintre creaţiile devenite ulterior celebre.

2. “Realistul”. Aşadar înapoi la lumea reală. Acum te poţi gândi cum s-ar putea pune efectiv în practică ideile tale.

– Ce ai avea nevoie pentru a le transforma în realitate?
– Cum ar arăta la final proiectul tău? Imagine de ansamblu plus detalii.
– Gândeşte practic şi treci la strategii, planuri, scheme.

Echipa lui Disney parcurgea această etapă într-o cameră verde. Totuşi dacă pe tine te inspiră altceva, nu ezita să alegi decorul cel mai potrivit.

3. „Criticul”. Este momentul să te întrebi:

– Ce ar putea fi greşit?
– Ce lipseşte?
– Ce este supraestimat?
– În ce situaţii ar putea apărea obstacole şi care ar fi acestea?
– Pe cine ar putea interesa/atrage creaţia ta?

De regulă, strategia Disney funcţionează foarte bine în echipă şi este o bună modalitate de brainstorming. În special, în această ultimă etapă, echipa creşte mai mult gradul de obiectivitate decât dacă aplici strategia de unul singur. Toţi membrii echipei critică ideile celorlalţi şi modul lor de realizare. Cu puţin mai multă concentrare şi atenţie poţi însă să găseşti singur hibele planului tău de punere în practică a unei idei. Ca o informaţie „de culoare”, echipa Disney trecea prin această etapă într-o încăpere decorată urât, neprimitoare şi lipsită de confort. Se considera că acest ambient ar favoriza spiritul critic faţă de ideile conturate în primele două camere.

Odată finalizată această a treia etapă, nu se poate spune că misiunea s-a încheiat dacă „Visătorul”, „Realistul” şi „Criticul” nu s-au pus de acord. Se va trece din nou prin etape până se ajunge la consens.

O altă variantă de a-ţi stimula creativitatea, pornind tot de la „Strategia Disney”, este cea indicată de Luciano Passuello care propune alte patru roluri:

1. Exploratorul. Foloseşte-ţi curiozitatea, află cât mai multe informaţii interesante, stai de vorbă cu un număr cât mai mare de oameni de toate tipurile.

2. Artistul. Pune-ţi mintea la lucru, joacă-te cu imaginaţia, încropeşte diferite concepte.

3. Judecătorul. Fii realist, critică-ţi ideile, vezi ce capcane au.

4. Războinicul. Treci la acţiune, depăşeşte obstacolele, fii curajos şi găseşte calea prin care să-ţi faci vandabilă ideea.

Fie că foloseşti schema lui Dilts sau cea a lui Passuello, atâta vreme cât iei în serios toate etapele şi rolurile, specialiştii spun că rezultatele sunt surprinzătoare. Deşi este o metodă foarte simplă şi accesibilă, poate face minuni asupra creativităţii celor care o încearcă. Nu ai nimic de pierdut să o experimentezi, mai ales când treci printr-o criză prelungită de inspiraţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *