Interviu cu dl.Preotesescu Emil

Redactor: Spuneti-mi va rog ce anume ati reusit sa realizati pana acum in afacerea pe care o aveti?

Preotesescu Emil: Firma noastra se ocupa cu importul si productia de perii industriale si in special perii pentru salubrizare. Traditia porneste de la tatal meu care s-a ocupat cu acest lucru de cand era in liceu. Ulterior s-au produs toate aici dar datorita concurentei, a trebuit sa importam. Mai exista si perii speciale, dar in proportie de 90% perii de salubrizare. Afacerea are o vechime de 17 ani, s-a infiintat in anul 1995. Suntem foarte incantati de ceea ce am realizat pe plan extern, pe partea de export cu Moldova si Bulgaria si lucrurile merg foarte bine in aceasta directie, mai bine decat ma asteptam. Mai ales ca efortul este unul mult mai mic decat efortul care se face pentru clientii din tara.

O alta mare realizare o reprezinta echipamentele pe care le-am achizitionat recent, chiar daca le-am luat la mana a doua sunt echipamente unice in Romania. La nivel european aceste utilaje nu reprezinta chiar o noutate, insa pentru Romania chiar reprezinta o premiera, pentru ca nimeni nu mai are asa ceva. Pentru cei care detin aceste masini singura posibilitate este sa lucreze non-stop. De aceea aceste masini necesita cel putin o persoana care sa supravegheze functionarea lor, persoana pregatita in acest sens.

R: Drumul spre succes este unul destul de lung, cu multe obstacole, atat momente placute cat si mai putin placute. Despre momentele placute care v-au marcat afacerea mi-ati povestit deja. In ceea ce priveste situatiile mai putin placute peste care ati dat de-a lunul timpului, mi-ati putea da cateva exemple in acest sens?

P.E: O situatie foarte putin placuta este atunci cand aflu ca unul din clientii nostri a dat faliment. Pentru ca noi avem clienti inca de cand ne-am infiintat. A fost o perioada commplicata la inceputul crizei dar s-au luat masuri in acest sens si ne-am revenit rapid. S-a muncit mai mult. Desi cifra de afaceri a scazut, la fel si profitul, s-au vandut mai multe produse pentru ca noi, in ultima instanta, am micsorat pretul produselor. Nici acum nu pot spune ca este un pret mult mai mare fata de atunci. Apoi am zis ”hai sa vedem ce putem face si inafara” si astfel au aparut colaborarile cu Moldova si Bulgaria. Si la noi de exemplu nu exista agenti de vanzari, clientii suna la noi, pentru ca vorba merge din persoana in persoana.

R: Cum reusiti sa va promovati afacerea? De promovarea prin social-media ce parere aveti?

P.E: Avem un site, care nu este chiar o reusita. A fost facut in fuga acum cativa ani si asa a ramas. L-am fi vrut mai simplu.Noi privim aceasta afacere numai din punct de vedere tehnic, iar site-ul este un pic mai avansat decat le-ar folosi celor care cumpara. Am fi vrut sa fie un site care sa explice mai mult produsele. Ca si promovare, incercam sa mergem pe etape: in primavara pentru clientii de vara, deci clientii care se ocupa cu salubrizarea, in toamna avem pentru clientii de iarna care se ocupa cu dezapezirea. Dar nu avem timp pentru promovare, chiar daca am sporit personalul, nu este timp pentru asa ceva, desi clienti ne-am dori oricat de multi.

Sunt de acord si cu promovarea prin social-media insa nu pentru toate produsele, pentru ca noi avem si produse mai specifice. Pe facebook sau pe alte site-uri de acest gen ar merge produsele de larg consum, pentru ca se intra intr-un mediu in care firmele de nivelul celor cu care lucram noi nu intra. Si partea de ofertare este foarte complexa. Pana gasesti o persoana de la achizitii printre 1-2 mii de oameni intr-o firma nu este deloc usor. Deci cel putin pentru genul acesta de firma social-media nu este o idee foarte buna, in rest am o parere ok despre aceasta modalitate de promovare.

R: Cum s-a ajuns la colaborarea cu cele doua tari? De ce Moldova si Bulgaria?

P.E: In momentul in care a inceput criza au fost taiate fondurile pentru firmele mari si astfel oprindu-si proiectele au oprit si comenzile. Si atunci automat au scazut preturile pe toata tara. Apoi am scazut preturile, am promovat insa in zadar. In decembrie 2010 a fost pentru prima si ultima oara cand au fost 3 saptamani de concediu fortat pentru ca nu aveam activitate. Initial s-a inceput cu un angajat part-time, student la medicina care lucra doua ore pe zi, caruia i-am luat calculator, telefon si ca sa fie mai motivat i-am oferit un comision din vanzari. Fiind din zona asta vorbea multe limbi mai rare: bulgara, sarba, ucraineana, macedoneana si croata. Ulterior de Moldova s-a ocupat sora mea pentru ca nu a fost impedimentul limbii.

R: Cum decurge o zi normala din viata dvs?

P.E: Programul este de la 8.00 la 18.30 cel putin. In general dimineata imi fac lista cu activitatile pe care le am de facut si apoi la treaba. Aproape de dupa-amiaza lucrurile se mai linistesc cand clientii pe salubrizare termina activitatea. Pana atunci este lucrul cu clientii apoi este mai lejera activitatea. Asta se intampla in fiecare zi, de luni pana sambata pentru ca lucram si sambata. Insa nu lucram in zilele care sunt notate cu rosu in calendar, pentru ca am observat ca numai in acele zile sunt accidente de munca. E unpic altfel fata de alte firme. Noi de exemplu de 1 mai lucram, de 1 iunie la fel, dar in zilele in care este sarbatoare mare, nu.

R: Cum reusiti sa imbinati viata personala cu cea profesionala?

P.E: Reusesc foarte bine. De la ora 18.00-19.00 pana la ora 23.00 e timp suficient ca sa fac o multime de alte lucruri. Eu fac mult sport, este un hobby, o pasiune a mea. Dar din cele 7 zile intr-o saptamana ramane timp si pentru distractie si pentru mare si pentru munte si pentru sport si pentru orice altceva. Sport practic de 11-12 ani. Imi plac de asemenea si sporturile extreme, sunt parasutist la Aeroclubul Romaniei de cativa ani si iarasi este un punct in care am invatat si partea de rigoare si partea de distractie care trebuie sa fie tot timpul separate, pentru ca doar o secunda de miscare gresita si se duce totul. Asa si in afacerea mea, unde o miscare gresita poate insemna pierderea clientului.

R: As vrea sa stiu daca exista o persoana care v-a calauzit pasii in viata sau o persoana pe care ati avut-o drept model?

P.E: Da, cred ca ar fi tata. El a inceput partea cu periile inca din liceu si eu tot la fel si intamplarea a facut ca eu sa fac aceiasi facultate ca si el. Imi place foarte mult ceea ce fac acum, este ca si un mod de viata. La inceput nu vedeam atat de departe, daca va fi greu sau nu. Dar lucrurile sunt grele, necesita multa munca si este foarte greu sa tii pasul cu clientii deja existenti dar mai ales cu cei potentiali. Cel mai important a fost ca a trebuit sa ma schimb, sa trec de la partea de angajat, caruia I se dadea ceva sa lucreze si sa isi termine treaba la partea de conducere, unde trebuie sa tin totul sub control.

R: Ce sfaturi le-ati oferi tinerilor din ziua de astazi care doresc sa isi intemeieze propria afacere?

P.E: In principiu partea de munca, sa fie cu ochii in patru pentru orice oportunitate. Focus pe ceea ce si-au ales ei, 10 grade stanga, 10 grade dreapta dar nimic mai mult. Deci ”vezi-ti de treaba ta!”

R: Mai am o singura intrebare dle Preotesescu. Spuneti-mi va rog daca ati fi vrut sa va mai intreb ceva si v-ar fi placut sa-mi raspundeti?

P.E: Mai exista un lucru.Cel putin la noi am ajuns sa consideram ca productia care se face in tara este scumpa. Si astfel am ratat anumite ocazii. Am avut clientii care au vrut produse care nu se fabricau in tara si le-au luat la preturi mult mai mari decat daca le-am fi dat noi cumparandu-le tot din tara. Noi avem aceiasi clienti dintotdeauna si la achizitii avem aceiasi provideri si nu i-am schimbat si ne-ar fi greu pentru ca acele produse sunt facut pentru noi, au anumite caracteristici special create pentru noi. Aceasta ar fi un punct negru pentru noi pentru ca un antreprenor trebuie sa vada posibilitatea de a gasi si un alt provider, pentru ca intotdeauna este loc de mai bine.

Redactor: Andra Ghiorghica