Interviu cu doamna Salomeia Truta

Reporter: Spuneți-mi, doamnă Truta, ce ați reușit să realizați de la înființarea acestui institut și până astăzi?

Salomeia Truta: Povestea a început cu mulți ani în urmă, când m-am gândit să fac o astfel de școală, pentru că la noi în România nu există o astfel de școală. Ideea este foarte veche, proiectul este mai proaspăt ca să zic așa. Chiar eu personal predau la toate cursurile, pentru că nu am găsit oameni să angajez. Nu sunt oameni specializați din păcate. Iar cei care sunt lucrează deja la firmele mari, de dimineață până seara. În România sunt mai multe școli dar nu sunt specializate, nu prea se face nimic care să-i învețe pe oameni exact ce trebuie.

R: Cum ați debutat în domeniul acesta?

S.T: Păi eu am terminat liceul de artă în Pitești, de unde sunt și deloc. Apoi am terminat design-ul la Timișoara, apoi mi-am deschis o firmă, am peste 15 ani experiență în domeniu, am avut mai multe proiecte. Pe unele dintre ele le-am oprit în momentul în care am născut iar dupa 2 ani de zile m-am reapucat din nou de treabă. Iar acum fac școală. Am început să învăț singură la un moment dat. Să cercetez până când mi-au ieși lucrurile cum trebuie.

R: Știu că mai este o astfel de școală și la Iași. De curiozitate, de ce nu ați dat admitere la facultatea de acolo?

S.T: Da, este și la Iași, dar din câte știu eu, facultatea este de ingineri, nu de design. Specializarea pe care am terminat-o eu este doar în București, Timișoara și Cluj. Iar la Timișoara, pe vremea mea, nu era facultate de stat iar costurile au fost foarte mari, este într-adevăr o facultate scumpă. Cred că lucrarea de admitere m-a costat în jur de 3000 de euro, iar taxa anuala era undeva pe la 500-600 de euro. Acum cred că este mult mai mult.

R: Ce anume v-a determinat să alegeți acest domeniu. Există o poveste anume sau a fost pură coincidență?

S.T: Eu am făcut pictură din clasa a cincea, apoi am urmat liceul de artă, iar în clasa a unsprezecea m-am hotărât să dau la medicină, iar în clasa a doisprezecea m-am răzgândit și m-am dus către design, creație la Timișoara unde am făcut 4 ani.

R: În ce proiecte ați fost implicată până acum?

S.T: Am colaborat cu teatrul, am făcute numeroase costume pentru diferite piese de teatru și a fost o onoare pentru mine să fiu solicitată în acest sens. Am avut prezentări, am fost și la concursuri în acest domeniu, unde am luat premiul cel mare pentru creație. Aici fac o paranteză pentru că vreau să-ți spun că am fost foarte dezamăgită de presă, pentru că m-au întrebat cine m-a ajutat să iau marele premiu. Dar asta e altă poveste, prefer să nu comentez foarte mult. Oricum, în acest domeniu nu concursurile îmi aduc clienți, nu-mi aduc experiență.

R: Bănuiesc că ați întâmpinat până acum atât momente plăcute cât și momente mai puțin plăcute. Mi-ați putea da câteva exemple în acest sens?

S.T: Neplăcute sunt cele în care observi să te zbați cu morile de vânt. Plăcute sunt momentele în care vezi că vin la tine cursanți pasionați, care sunt foarte ambițioși și nu se lasă pe tânjeală. Acești cursanți te întreabă, îți cer părerea, sunt foarte implicați. Iar eu le răspund cu plăcere la orice, chiar și înafara cursului, mă pot căuta oricând.

R: Sunt curioasă cum decurge o zi normala din viața dvs…

S.T: Vin la institut de regulă la ora 9.00 dimineața și plec de aici la ora 21.00. Toată ziua sunt la cursuri alături de cursanții mei. Și vin și sâmbăta la institut pentru câteva ore bune deoarece fac meditații cu o fată care vrea să dea admitere la un institut in Anglia, iar eu o pregătesc pentru acel examen. Din punctul meu de vedere sunt foarte stricți cei din Anglia. Cer foarte mult, nici dacă terminai o facultate în domeniu nu ți s-ar fi părut ușoară admiterea.

R: Cum reușiți doamnă Truta să vă relaxați și să îmbinați viața profesională cu cea personală?

S.T: Foarte greu, pentru că din punctul de vedere al soțului ar trebuie să fiu acasă la ora 17.00-17.30, iar dacă ajung după avem discuții. Asta și din cauză că avem un copil mic de care trebuie să avem grijă, care trebuie dus la bunici, ba la creșă. Este bine pentru că lucrăm în același loc totuși, pentru că soțul meu se ocupă de parte de marketing aici la institut, dar din păcate el pleacă foarte devreme de aici, pentru că își termină mai repede treaba, iar eu trebuie să rămân alături de cursanți până la ora 21.00. El poate lucra și de acasă foarte ușor, în schimb eu nu. Mai ales că în momentul de față eu am de lucru și altceva pe lângă activitatea de la institut. Lucrez în paralel la o colecție pentru că vreau, pe lângă acest institut să îmi deschid și un magazin online. Dar este foarte greu, pentru că timpul este foarte scurt și sunt foarte multe de făcut.

R: Ce planuri aveți pentru viitor?

S.T: Să deschid și acel magazin online de care v-am spus. Am început să lucrez la el, la colecție. Site-ul este ridicat, este acolo, așteaptă să fie încărcat ca să zic așa. Trebuie mai întâi să termin colecția și apoi mai vedem. Voi lucra în serie mică și unicat în măsura în care îmi permit, pentru că necesită mai mult timp. Serie foarte mare nu mă interesează pentru că nu vreau să fac uniforme.

Și mai este și o altă idee a mea, mi-aș dori foarte mult să scot și o carte, două în acest domeniu, pentru că la noi nu mai sunt astfel de cărți puse la punct.

R: Care este cel mai mare vis al dvs?

S.T: Acest institul a fost și este visul meu cel mai mare. Doresc sa-l aduc la un nivel cât mai înalt, oricum consider că este un succes că acum avem și noi un astfel de institul în România. Mi-aș dori să mă apropii foarte mult de nivelul institutelor de afară, din celelalte țări.

R: Spuneți-mi, vă rog dacă a existat o persoană care v-a călăuzit pașii în viață, pe care ați avut-o și drept model.

S.T: Da, a existat o astfel de persoană, este vorba de doamna profesoară de la Casa Pionierilor, Doina Crâșcotă, care nu știu ce mai face, dacă mai trăiește din păcate. În clădirea unde studiam, stăteam cu doamna Doina Crâșcotă și îmi făcea înainte de curs un ceai și pâine prăjită. Am învățat extrem de multe de la dânsa. A fost o femeie extraordinară.

R: Ați renunțat de tot la pictură?

S.T: Da, pentru că nu mai am deloc timp. Chiar am aici cumpărate pânze, pensule și tot ce mai îmi trebuie însă așa au rămas de când le-am cumpărat pentru că nu mai am timp pentru pictură din păcate.

R: Cum reușiți să vă promovați afacerea?

S.T: De asta se ocupă soțul meu. Avem un site și colaborăm cât mai puțin cu presa din cauză că m-au dezamăgit de mai multe ori.

R: Mai am o singură întrebare. Ce anume ați fi vrut să vă mai întreb și v-ar fi plăcut să îmi răspundeți?

S.T: Nu, cel puțin acum nu îmi vine nici o astfel de întrebare în minte.

Realizator: Andra Ghiorghică