Ne lăsăm conduşi de destin sau ni-l construim noi ?

destin-celestPornesc să scriu aceste gânduri despre incredibilul labirint al destinului dezvăluindu-vă două întămplari de referinţă ale vieţii mele care mi-au marcat drumul profesional şi pe cel personal de până acum. La finalul acestei lecturi voi veţi decide dacă a fost mâna destinului sau nu. Deschideţi-vă aşadar palmele caci aşez sufletul meu in ele…
Cum sunt o fire organizată voi dezvălui întâmplările în ordine cronologică.

Era sfârşitul anului 2000, undeva între Crăciun şi Revelion, perioadă în care avem o sumedenie de invitaţii şi dorim să ne revedem cu toţi apropiaţii, rudele ori prietenii, pe care nu i-am revăzut demult. Îmi aduc aminte că foarte greu am ales persoanele lângă care să fiu alături chiar şi preţ de câteva ore.
Mă aflam într-un tramvai care mă ducea spre o mătuşă bătrână pe care o iubeam mult şi la care ajungeam mereu cu spaima că o voi vedea pentru ultima oară…(şi sigur că a fost la un moment dat pentru ultima oară…). Telefonul mobil pe care îl aveam de puţin timp a sunat. O prietenă bună a insistat să vin imediat la ea fiindcă are o propunere foarte intersantă de job. A avut atâta putere de convingere încât am coborât din tramvai la staţia următoare şi am pornit spre ea. Am cunoscut o persoană care m-a anunţat că organizaţia la care lucrează de 12 ani este în căutare să angajeze un tânar ale cărui studii să fie în domeniul celor pe care eu le absolvisem de puţin timp. I-am urmat îndemnul şi am depus CV-ul a doua zi. Angajarea a venit imediat cum a început anul 2001. Nu peste mult timp am reuşit să ajung şi la mătuşa mea careia, povestindu-i păţania, mi-a şoptit blând : „toate la vremea lor draga mea, toate la vremea lor …”.

A doua povestioară aparţine toamnei anului 2002 când o colegă de serviciu mi-a făcut o invitaţie de a merge cu grupul ei de prieteni fiindca îl aniversau pe unul dintre ei. Ezitarea a fost uriaşă, era un grup de necunoscuţi pentru mine… ce să caut printre ei ? În plus, aveam un alt program în seara aceea care era stabilit cu ceva timp în urmă. Mânată parcă de o forţă uriaşă haioasa domnişoară R. m-a convins… iar peste un an minunatul protagonist al acelei seri mi-a devenit soţ…

Cum ajungem la victorii, ne lăsam purtaţi de val sau ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de treabă ?

Ştim deja că fiecare are propria reţetă de succes şi oricare relatare despre aceasta, la care a trebuit să fiu prezentă din convenienţă ori am ciulit urechile din curiozitate, mi-a dezvăluit că frumuseţea oamenilor şi ceea ce ne face cu adevărat unici este că, fiecare are altă cale şi alt mod de a îmbrăţişa succesul. Am reuşit să desluşesc că :

• de foarte puţine ori munca şi implicarea cu toată fiinţa într-un proiect ori acţiune ar putea ramăne fără rezultat vizibil… anvergura acestei victorii poate ţine însă şi de mult râvnitul noroc al fiecăruia …;

• oricât de mult am dori noi să grăbim lucrurile, ele se întămplă sau suntem chemaţi să ne deschidem aripile spre a le îndeplini, atunci când energiile Universului sunt pregătite pentru acest zbor ;

• nu întotdeauna cel care munceşte mai mult sau mai asiduu ajunge la acelaşi prag material cu altul care, deşi nu-şi concentrează toate forţele spre aceste realizări, aruncă în joc ceva mai multă inteligenţă şi mai presus de asta, e mai atent la semnalele din exterior – când şi cum să acţioneze ori căt să rişte ;

• e bine să nu lăsăm şansele să ne ocolească fiindcă e posibil ca ele să nu se mai întoarcă. E mare lucru să ştim să profităm de ocaziile care se ivesc în viaţă atunci când suntem în căutarea unui job mai bun, a unei locuinţe, atunci când dorim să poposească iubirea în inima noastră, ori când putem deveni părinţi; Şi mai presus de toate să învăţăm să nu căutăm nod în papură la orice situaţie, persoană ori întâmplare. Nici noi nu suntem perfecţi ori tocmai aceste lipsuri, ale noastre şi ale altora pot echilibra armonios balanţa vieţii;

• sunt mai degrabă nefericiţi cei care se lamentează că au avut un destin trist decât cei cu adevărat năpăstuiţi dar care nu-şi pierd speranţa în vremuri mai luminoase;

• destinul nostru ţine în mare parte de cum ne purtăm noi, cu noi înşine. Dacă ne respectăm şi luptăm pentru o viaţă onorabilă, fără a cădea în ispita înfumurării, ne construim coordonate mai bune pentru un trai cel puţin decent;

• atunci cănd ni se întâmplă ceva cu adevărat rău e bine să ne amintim cât de fericiţi am fost în alt context al vieţii. Să ne întărim aşadar cu necazurile şi să ne alinăm cu bucuriile;

• să nu ne îmbătăm prea tare cu izbânzile atunci când ele sunt multe şi trainice, recunoscute de cei din jur. Să folosim totul nu numai în slujba noastră ori a familiei, ci a celor mulţi căci destinul nostru individual e mereu legat de destinul locului şi a erei pe care o parcurgem ;

• să ne facem planuri atât pe termen scurt cât şi pe termen lung fiindcă aceasta înseamnă cumpătare şi concentrare dar să găsim mereu resurse de a schimba lucrurile din mers, atunci când alte obstacole ori oportunităţi ne ies în cale.

Fie să aveţi destin bun, iar meditaţia zilei în care vor ajunge la voi aceste rânduri să fie legată de cele de mai jos :

„Menţine-ţi gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale. Menţine-ţi cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acţiunile tale. Menţine-ţi acţiunile pozitive pentru că acţiunile se transformă în deprinderile tale. Menţine-ţi deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale. Menţine-ţi valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău”. (Gandhi)

Ruxandra David