O imagine bună, un brand puternic

you-are-the-brandCredibilitatea este obligatorie indiferent în ce domeniu ți-ai desfășura activitatea. Fie că vinzi un produs uzual sau un serviciu premium, ai nevoie ca oamenii să știe despre tine și să creadă în tine. Ai nevoie să fii un leader pe piață! În cartea lor, Credibility: how leaders gain and lose it, why people demand it, Kouzes și Posner afirmă că nu liderii decid cine conduce. Dimpotrivă, cei care sunt conduși își aleg leader-ul. Așadar, dacă vrei să fii primul sau măcar printre primii în domeniul tău, ai nevoie ca oamenii cărora te adresezi să fie atinși, pe lângă calitatea serviciilor tale, de imaginea ta. Investește încă de la început în imaginea brandului tău și crește-ți credibilitatea în ochii celor vizați. O imagine impecabilă deschide multe uși, atât către cumpărătorii tăi, cât și către parteneri de afaceri, competitori sau investitori. Fă efortul de a la intra la inimă și toată lumea va avea de câștigat! Iată câteva metode pe care să te bazezi atunci când dorești să îți impui businessul pe piață, să devii un nume și evident, să ajungi în frunte!

Primii pași – deși abia ai făcut ochișori în lumea agitată a afacerilor, e cazul să înveți rapid primii pași, să te pui pe picioare și chiar să prinzi viteză. Cine nu crește mai ceva ca Făt-Frumos, n-are viață lungă în această lume extrem de competitivă!

Totul începe cu un site. Chiar dacă vinzi prepelițe sau produse de lux, e nevoie să ai domeniul tău! Nu trebuie neapărat să vinzi online, însă e absolut necesar să existe un loc al tău pe planeta web 2.0 unde oamenii să poată veni într-o vizită virtuală. Acolo, e necesar să găsească informații curate, de la cine ești, cu ce te ocupi, care este experiența ta în domeniu și până la care este motivația ta pentru acest business. Chiar dacă vor să cumpere doar flori de grădină, ei au nevoie să știe că le vor primi de la cineva cu viziune și cu interes real pentru domeniu. De aceea, e nevoie să ai și o scurtă introducere despre tine, ca CEO sau manager, despre echipa ta și cauza căreia vă dedicați zi de zi.

Mai apoi, ține cont de gradul crescut de interactivitate pe care îl cere surferul de internet actual. Un site static, realizat în 1900 toamna, pe care nu se întâmplă niciodată nimic, nu va aduce vizitatori noi și, implicit, nici clienți noi. Pune informații noi, fotografii grăitoare care să crească gradul de credibilitate cu privire la evenimentele prezentate, ține un blog și fii prezent pe twitter. Oamenii vor să știe că nenea ăla simpatic pasionat de pitici de grădină sau de ciuperci crescute bio e acolo să le răspundă curiozităților și să-i țină la curent cu ce mai e nou prin ograda lui!

Scrie pentru publicul tău – chiar dacă nu vrei să-ți câștigi existența făcând pe ziaristul de scandal, e necesar să-ți antrenezi abilitățile de scriitor și să comunici cu potențialii clienți. În afară de a avea propriul site, preferabil foarte bine optimizat SEO, intră și pe alte canale. Caută publicații potrivite pentru profilul afacerii tale și trimite-le un material. Un CV sau o carte de vizită întinsă unui jurnalist de la o astfel de publicație poate fi șansa de a face un material cu tine în poziția de expert. Pe lângă faptul că vei câștiga capital de imagine la nivel personal, vei crește și șansele de a te vinde mai bine – toți vrem să cumpărăm de la cei mai buni, nu-i așa?

Dacă locuiești în provincie și există publicații locale, oferă-te să scrii articole săptămânale specializate pe domeniul tău. Orice publicație se va bucura să primească material de la un specialist fără să scoată un ban din buzunar! Mai mult, poți încerca să scoți o carte sau, mai simplu, un ebook special pentru publicul tău. Îl poți vinde la prețuri modice sau oferi gratuit spre descărcare celor care se înscriu la newsletter pe site-ul ătu. În acest fel, crești credibilitatea ca expert, dar și numărul celor care te urmăresc.

Împărtășește cu alții – se spune că liderii adevărați sunt cei care nasc alți lideri. Așa că ajută-i și pe alții să se dezvolte în domeniul în care tu ai deja expertiză. Dacă ești, de pildă, un psihoterapeut ceva mai cunoscut, profită de prilej pentru a-ți crește popularitatea, dar și numărul de posibili clienți mergând ca speaker la conferințe, la seminarii sau, de ce nu, organizând tu însuți evenimente pe o temă de interes. Dacă ai un ONG care apără drepturile copiilor, nu uita de ziua de 1 iunie și trage un semnal de alarmă cu privire la drepturile celor mici. Pe lângă faptul că vei face un bine crescând gradul de conștientizare a unei probleme, aduci capital de imagine și organizației tale, atrăgând astfel mai multă simpatie din partea publicului, mai multă susținere din partea sponsorilor și, implicit, mai multă putere de a produce schimbările sociale pentru care militați tu și echipa ta. Capital de imagine înseamnă credibilitate și în asta merită mereu să investești!

Pescuiește în iazurile mari – chiar dacă stai departe de București, îți poți face loc pe cele mai cunoscute canale TV sau radio. Dacă afacerea ta are o poveste frumoasă în spate, dacă vii cu un subiect de interes pentru public sau, de ce nu, dacă îți permiți să comanzi un material televizat, merită să înhați telefonul și să suni la unul dintre prosturile cele mai vizionate. Ei sunt mereu în căutare de subiecte și, dacă îți construiești un discurs bun, poți face din business-ul tău subiectul unui material pe cinste. Profită de anumite perioade și fă-ți drum pe micile ecrane! Vine Paștele, promovează-ți afacerea cu produse alimentare bio sau cozonaci gigantici. Deși nu vor da numele companiei tale la TV, faptul că tu ai apărut acolo într-un interviu va face ca oamenii din comunitatea ta sau cei care îți urmăresc site-ul/blog-ul să aibă mai multă încredere în tine și să se fidelizeze ca și clienți. Iar un client mulțumit este o reclamă bună pentru alți potențiali clienți!

Grija pentru ceilalți – tot de o bună imagine ține și capacitatea ta de a-ți pune business-ul în grija comunității. Oamenii vor să știe că, în afară de a-ți îngroșa conturile bancare în urma cumpărăturilor făcute de ei, tu folosești acei bani și pentru a face lumea ceva mai bună. Campaniile de CSR (Corporate Social Responsibility) sunt mană cerească atât pentru imaginea companiei tale, cât și pentru comunitate. Dacă ai o fabrică de pantofi, deghizează-te în iepurașul de Paște și fă o donație unui azil de bătrâni. Sau, mai mult, pune la punct o campanie mai amplă prin care oamenii să doneze încălțăminte ori jucării pe care nu le mai folosesc, colectează-le și du-le copiilor dintr-o comunitate săracă. În acest fel, clienții tăi și potențialii clienți vor simți că au contribuit ei înșiși la fapta aceea bună și se vor simți într-o relație mai apropiată cu tine. Veți fi complici ai zâmbetelor unor suflete frumoase, iar capitalul tău de imagine se va dospi mai ceva decât cozonacii de Paște! În astfel de campanii, rețelele sociale sunt incredibil de utile, așa că stai non-stop cu ochii pe notificări, postează tot ce mișcă și fă lumea să se învârtă pe pagina ta de Facebook!

Ce-i în mână, nu-i minciună! Tot de sporirea încrederii în brandul tău și de impunerea imaginii tale pe piață va ține și sfera testimonialelor. În cartea Guerilla Marketing for the home-based business, Levinson spune că testimonialele sunt un mod excelent de a crește încrederea publicului tău. Un om care se confruntă cu aceleași nevoi ca mine și care a încercat deja produsul pe care tu vrei să mi-l vinzi va fi mai credibil decât o reclamă ce rulează la TV în pauza serialului meu preferat. Roagă oamenii care au testat produsele tale să facă o scurtă mărturisire despre ele. Dacă sunt de acord, înregistrează video acest testimonial – informația este mai credibilă și mai rapid de procesat dacă se prezintă în format audio-vizual. Pune testimoniale lunar sau săptămânal și creează o secțiune special pentru așa ceva pe site-ul tău. Chiar dacă la început oamenii pot fi reticenți în a oferi testimoniale, poți da un premiu pentru curaj în schimbul unei mărturisiri. Puțină motivație externă nu le strică nici lor, nici ție!

În final, îți recomand să fii atent la tot ce mișcă. Stai cu ochii pe publicul tău, pe competitori și pe noutățile din domeniul în care activezi. Adapatează-te vremurilor și nu înceta niciodată să faci din orice provocare o șansă de a-ți crește credibilitatea în fața oamenilor cărora te adresezi. Mediul afacerilor este unul dinamic, iar imaginea impecabilă reprezintă motorul care te ajută să te miști și să crești. Lucrează neîncetat la ea pentru că ea este mâna întinsă omului pe care vrei să-l convingi să-ți devină partener – indiferent dacă acesta se numește investitor sau cumpărător!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *