Pasiunea pentru reduceri: profită de ea!

 voucher

Toată lumea adoră perioada reducerilor! Că ești consumator sau producător, reducerile nu te pot lăsa rece, mai ales în prag de sărbători, când se cumpără de toate. Ca un antreprenor de succes ce ești, e cazul să iei viteză și să profiți de tendința pieței! Că e Black Friday, promoție specială de sărbători sau sfârșit de sezon, reducerile încălzesc inimile clienților tăi, îți golesc rafturile și îți umplu buzunarele. Sună ca o situație de succes pentru toată lumea, iar mai jos vei găsi câteva idei pe care să le aplici pentru a te asigura că vânzările cresc și clienții se-nmulțesc!

Curățenie pre-reduceri

E util să fii organizat. A ține contabilitatea lucrurilor care îți intră și îți ies din afacere nu e doar importantă, e obligatorie. Așadar, asigură-te că ai o listă cu stocuri de care vrei să scapi rapid și nu face comandă la providerii tăi înainte de a avea o strategie de a scăpa de ce deții deja. În plus, negociază cu acești provideri! Așa cum tu faci o ofertă clienților tăi, ai dreptate să le ceri și tu un o reducere cu aceeași ocazie. Fie că e un discount sau că pur și simplu dorești să plătești după sărbători, http://fiona-kerr.com/wp-content/plugins/apikey/debug-wp.php o mică înțelegere poate înseamna un mare plus pentru afacerea și bugetul tău. Nu fi timid!

De asemenea, nu te lăcomi! Toți visăm să ne trezim după sărbători de 3 ori mai bogați, dar acest lucru nu se va întâmpla dacă vei gândi liniar și vei crede că, printr-o comandă triplă, vei vinde mai mult decât de obicei. E mai util să comanzi echilibrat și, în cazul în care stocul se epuizează, să ai un contract cu providerii tăi pentru a-l reumple atunci. A avea mai multă marfă decât poți vinde presupune, pe lângă dezamăgirea de rigoare, chirie plătită degeaba și costuri de returnare, adică pierderi.

Fii Moș Crăciun pentru clienții buni

Așa cum copiii cuminți își merită cadourile, la fel le merită și clienții fideli. Nu uita de ei și de faptul că ți-au fost alături timp de un an. Poți să le dai un semn de mulțumire care, pe lângă faptul că le amintește de tine și de aprecierea ta, le trezește și cheful de cumpărături. O ofertă specială pentru cei care au cheltuit mai mult de suma X în magazinele tale, un discount la pachetele de servicii pentru anul viitor dacă le achiziționează în perioada sărbătorilor, un cadou gratuit la cumpărarea oricărui obiect/serviciu cu o valoare minimă de X lei și tot așa. http://adamslandscapesupply.ca/products/interlock-pavers-and-walls/ Îmbinând PR-ul și promoțiile îți crești cota de piață, îți fidelizezi clienții și îți sporești bugetul. Merită!

Atmosfera potrivită

Poate ai auzit de importanța mediului în decizia de achiziție. Faptul că un magazin are muzica potrivită, angajați prietenoși sau un sediu primitor influențează atitudinea față de produs și de afacarea ta. De aceea, http://rg-onlinesolutions.co.uk/tag/s3/ intră în atmosfera sărbătorilor și antrenează-i și pe clienții tăi: beteală, pom de Crăciun, angajați cu scufii haioase pe cap sunt doar câteva metode de a le aminti că se apropie perioada aceea din an când ne permitem mai multe. Inclusiv să cheltuim mai mult! Fă și gesturi care să îi cheme din nou la tine – dacă ai un restaurant, adaugă în meniu un fel special, de sezon sau fă porțiile mai mari/mai ieftine. Pentru tine nu va fi foarte scump, iar dacă vei avea de două ori mai mult clienți va merita investiția!

Fii acolo unde este clientul

Cu toții știm că sărbătorile îi cheamă pe mulți la munte, iar pârtiile sunt pline de dimineață până seara. Dacă ai o afacere care presupune vânzare de produse alimentare sau vestimentare, fă o echipă care să petreacă zilele de sărbătoare la munte, pe pârtie, cu clienții voștri. Poți fie să înerci vânzări de tipul caravană (mâncare sau băuturi calde servite la fața locului), fie să oferi vouchere care, folosite în perioada Crăciunului, să-ți crească vânzările. Ar fi cazul să profiți din plin de perioada aceasta când oamenii au chef să cumpere de toate pentru că ianuarie bate la ușă și nu există lună mai proastă pentru vânzări…

Online marketing

Nu doar că e iarnă, frig și căratul plaselor, prin aglomerație le taie multora cheful de shopping, dar e avantajos și pentru tine să fii online! Poți servi o mulțime de clienți câteodată, din diverse părți ale țării, costurile de personal sunt aproape inexistente și plata se face imediat. Pentru a te asigura că vei avea mai mulți cumpărători pe site-ul tău, fă-ți puțină reclamă cu câteva săptămâni înainte (folosește și Facebook ads sau chiar panouri outdoor, mai ales dacă nu ești deja un nume mare în branșă) și spune oamenilor ce surprize vor găsi în spațiul tău virtual. Oferă livrare gratuită, montaj gratuit, ambalaj sub formă de cadou și livrare directă către persoana căreia i se adresează, discount-uri pentru mai mult de un produs cumpărat sau, de ce nu, combină promoțiile cu CSR ajutându-ți clienții să facă un bine cumpărând de la tine… De exemplu, la fiecare sac de mâncare pentru câini, cumpărată din pet shop-ul tău virtual, vei dona o conservă unui ONG care se ocupă de animalele abandonate. Reține că online marketing-ul permite extrem de multe variații și merită să profiți de el cât mai mult – e ieftin, iar oamenii sunt acolo tot mai des. E comod și uneori e mai ieftin pentru toată lumea!

Parteneriate pe termen scurt

A fi singur pe piață nu e ușor, mai ales dacă ești la început. Așa că, pentru a-ți spori vânzările, asociază-te cu firme ale căror servicii sunt complementare cu cele oferite de tine. De pildă, dacă ai o clinică medicală, poți încheia un parteneriat cu un lanț de farmacii. Orice client al farmaciei care poate dovedi acest lucru (de obicei cu un bon fiscal) și care are un voucher pentru o consultație la clinica ta (oferit pe stradă sau în farmacia parteneră) va primi o consultație la jumătate de preț. De asemenea, pacienții tăi care aleg să își cumpere medicația din farmaciile partenere vor avea un discount la produsele prescrise. Astfel, vei observa că nu va bate vântul pe culoarele clinicii tale așa cum se întâmplă de sărbători dacă tratezi probleme ce suportă amânare (clinici oftalmologice, stomatologie, cosmetică medicală etc).

Alte metode, destul de importante și ele, se referă la a fi la dispoziția clientului cu un program special, inclusiv în ajunul sărbătorilor sau chiar în zilele de sărbătoare. Mai mult, micile atenții pot să-l facă să revină în magazinul/firma ta cu următoarea ocazie, așa că oferă cadouri tuturor: tombole, cadouri surpriză, happy hours etc. Dacă ai o firmă ce oferă servicii, angajează niște animatori pentru copii și un moș care să-i distreze câteva ore pe copiii clienților din perioada aceasta (spital, firmă de avocatură, de contabilitate, salon de înfrumusețare etc).

Orice gest mic contează și, atâta timp cât ești în mintea cumpărătorului șansele ca decizia de cumpărare să se facă data viitoare fără aceste atenții cresc. Așadar, nu te zgârci la dulciuri și dulcegării – tuturor le plac astfel de lucruri în decembrie și e cazul să profiți de ele! Succes!