Perfecționismul, sabia cu două tăișuri

perfectionismA fi cât mai bun în ceea ce faci este o intenție firească pentru orice persoană care vrea să aibă succes. Pe de altă parte, a fi doar bun și nu cel mai bun este deranjant pentru mulți dintre oamenii de azi. Într-o societate competitivă, unde locul pe podium se câștigă oricum cu greu, sunt persoane pentru care a ieși pe locul doi reprezintă un eșec îngrozitor.

Astfel, a fi perfect devine un scop și viața se transformă într-o cursă contra cronometru în care trebuie să pescuim, din zbor, reușită după reușită. Salvador Dali spunea să nu ne temem de perfecțiune pentru că nu o vom atinge niciodată. Totuși, tot mai mulți oameni traiesc însoțiți de această fata Morgana și speră să aducă la perfecțiune lucrurile de care se apucă. Dar sunt ei cu adevărat fericiți?

În pielea perfecționiștilor

Perfecționismul, acea calitate pe care unii o scot la înaintare cu mândrie în interviurile de angajare, bucurându-și viitorii șefi, poate fi periculos… Se pare că perfecționiștii au un nivel de stres mai mare, stări anxioase mai puternice și inclusiv corpul lor este mai expus bolilor (cel puțin celor alimentare). Deși priviți de la distanță sunt invidiați pentru că pot face totul atât de bine, adevărul este că uneori pantofii unui perfecționist sunt destul de incomozi – inclusiv pentru el însuși!

Perfecționismul – de unde l-am luat?

Perfecționismul, ca și credință psihologică, se definește prin stabilirea unor standarde de performață foarte înalte. În forma lui moderată, are o funcție adaptativă, motivându-i pe oameni să facă față dificultăților inerente în orice situație de viață – job, relații personale, viață socială, imagine publică etc. Totuși, în anumite situații, perfecționismul încetează să mai fie un aliat interior în drumul spre succes, iar oamenii încep să creadă că orice este mai puțin decât perfect poate zbura la coșul de gunoi. De aceea, anumite persoane nu pot avea liniște până când nu se asigură că n-a mai rămas nicio scamă pe covor sau până când acele 18 grame arătate în plus de cântar nu au dispărut de pe corpul lor.

Foarte multe studii pe tema perfecționismului au fost realizate de-a lungul timpului în lumea științifică și, se pare că există o cauzalitate amplă a acestei trăsături de personalitate. Pe de o parte, se crede că perfecționiștii au avut norocul unor părinți care să îi învețe de bine, dar și ghinionul ca acei părinți să îi taxeze dacă veneau acasă cu note mai mici de 10, să zicem. Astfel, ei au crescut cu o iubire condiționată și au ajuns să se considere valoroși și demni de a fi iubiți (implicit de a se iubi), doar dacă fac lucrurile… perfect! Un studiu recent al Universității din Minneapolis a pus în evidență faptul că există o predispoziție genetică spre perfecționism. Se pare că încă de la 3 ani unii copii dau semne că vor ajunge adulți perfecționiști: a fi deranjat că un șiret este mai lung decât celălalt reprezintă un astfel de semn, exemplifică psihologul Amy Przeworski de la Universitatea din Cleveland. În astfel de situații, părinții sunt încurajați să corecteze la timp pornirile perfecționiste dacă vor ca odrasla lor să fie nu doar de succes, ci și fericită în viața aceasta.

Costurile perfecționismului

De obicei, perfecționiștii parcurg în timp record și cu sacrificii doar de ei știute treptele ierarhice. Ajung în vârf, sunt un exemplu pentru ceilalți și caută, în continuare, să fie cei mai buni. Totuși, starea de satisfacție care se instalează după ce ajung pe podium nu durează mult. Imediat vor începe să pună ochii pe noi redute care se cer cucerite, vor vrea să fie și mai buni. Ajung părinți exemplari care citesc două cărți pe noapte ca să afle modul ideal de a încălzi laptele sau de a schimba un scutec, manageri care dorm săptămânal 5 nopți la birou și numai două cu soțul sau soția, manechine care se mulțumesc la cină cu un pahar de apă plată și o boabă de mazăre ca să-și păstreze măsura XXS. Studiile arată câteva efecte care, pe cât sunt de interesante, pe atât sunt de îngrijorătoare: perfecționismul se asociază cu probleme emoționale și relaționale, imagine corporală defectuoasă și tulburări de alimentație sau chiar cu rezultate slabe în creșterea unui copil. În plus, în situația în care standardele nu sunt atinse, stima de sine a perfecționistului scade rapid, iar stările de depresie și anxietate survin imediat. În acest context, victoriile prefecționiștilor sunt adesea scumpe și nesățioase.

Sunt destul de bun încât să scap de perfecționism?

Ca să ne asigurăm că nu sărim calul când e vorba de fixarea și respectarea propriilor standarde, Tamar Chansky, autoarea unui bestseller despre cum să scăpăm de griji și să trăim viața pe care ne-o dorim, vorbește despre 8 strategii la care putem apela:

  1. Care e problema? – Proiectul în care suntem implicați nu merge bine sau noi nu ne raportăm corect la el? A face o evaluare corectă a situației ajută foarte mult la motivarea optimă și ne ajută să fim obiectivi cu privire la rezultate.
  2. Nu judecați prea curând! – Dacă ceva merge rău, nu judecați întregul proiect prin prisma micului insucces avut. O luptă pierdută nu înseamnă un jucător prost sau un război pierdut. Nu vă descurajați și nu vă îndoiți de propria capacitate dacă, din când în când, un pas mic a fost făcut greșit!
  3. Stabiliți prioritățile – Adesea, perfecționiștii nu văd pădurea de copaci și sunt obsedați de detalii. Gândiți-vă dacă timpul petrecut în plus aduce, cu adevărat, plus valoare unui proiect la care lucrați sau dacă doar vă solicită resursele suplimentar și inutil, instaurând o stare de oboseala ce poate afecta întregul demers.
  4. Drumul, nu destinația – Viața este un drum lung și scopul nu este să ajungem cât mai repede la destinație, ci să ne bucurăm de fiecare minut petrecut pe drum. În felul acesta, trăim și învățăm mai multe, iar când atingem destinația suntem mai câștigați, mai bogați și mai capabili să ne bucurăm de succesul obținut.
  5. Gândirea pe părți – Dacă un copac are câteva rămurele uscate, e necesar să punem tot copacul la pământ? Analiza obiectivă a unei situații și întrebările de genul ”Ce merge? Ce nu merge? Ce pot face în această situație?” ajută proiectul în ansamblu.
  6. Va salva proiectul meu lumea? Cu siguranță ați auzit de persoane dornice să se epuizeaze mental și fizic în activități care nu aduc beneficii pe termen lung. Merită să petrecem o oră întreagă din viața noastră pentru a alege în ce nuanță de mov să colorăm capul unui tabel Excel?
  7. Greșelile sunt prietenele noastre: Nu acuzați și nu fugiți de greșeli! Din ele putem învăța, iar ele nu ne spun că nu suntem buni de nimic, ci doar că acel lucru poate fi făcut puțin mai bine.
  8. Nu vă comparați la nesfârșit! Mulți dintre perfecționiști se compară permanent cu alții. Nimeni nu este perfect și nu încercați să vă comparați mereu cu ceilalți. Cea mai bună unitate de măsură a succesul sunteți chiar dumneavoastră! Întrebați-vă dacă ați fi putut face lucrul acela mai bine, iar dacă răspunsul este nu, liniștiți-vă. În plus, conectați-vă cu cei pe care îi admirați în loc să vă comparați! Vă puteți dezvolta mult mai armonios fiind în preajma oamenilor pe care îi admirați în loc să fiți în competiție permanentă cu ei.

Dați-vă voie să mai și greșiti! Fără mici eșecuri, victoria nu este la fel de dulce. Voltaire spunea că perfect este dușmanul binelui. Fiți blând/ă cu dumnevoastră și descoperiți că a face lucrurile bine este, măcar din când în când, destul.

 Redactor: Alina Croitoru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *