Performanță redusă? Nu în firma ta!

performance

Atunci când ești manager, echipa este ca un copil drag, de care să te îngrijești zi de zi. Trebuie să îi acorzi suport, înțelegere, dar și libertate, independență. Pe de altă parte, ai nevoie de o puternică atenție distributivă și de capacitatea de a-ți orienta interesul neselectiv, către fiecare angajat. Toată lumea din firma ta merită tratată egal și corect, dar întrebarea de un milion este: sunt cu toții la fel? Evident că nu, oamenii sunt diferiți, au propriul ritm, așteptări, stil de lucru… Din nefericire, unele dintre aceste diferențe sunt folosite de anumiți angajați pentru a-și scuza incompetența! Nu există pădure fără uscături, iar în fiecare firmă va fi un număr de angajați care încearcă să își facă treaba din mers. Azi vei descoperi cum să îi reperezi și, cel mai important, cum să îi manageriezi cu succes!

Performanța – Opțională?

Există angajați care își păstrează job-ul doar pentru că le plătește facturile. Există angajați care își urăsc job-ul și nu pleacă pentru că sunt comozi sau le e teamă să nu sară din lac în puț. Mai sunt și angajați care se simt bine la job-ul lor, dar nu iubesc provocările și nu se gândesc niciodată să facă performanță. Nu în ultimul rând, sunt și aceia care s-au plictisit sau și-au pierdut interesul din cauze personale, iar rezultatele muncii lor sunt tot mai slabe. Să nu îi uităm nici pe cei care cred că lenea nu a omorât pe nimeni și depun mai mult efort în a pretinde că muncesc decât în sarcinile efective. Există atât de multe tipuri de oameni care văd în meseria lor doar un job, nu un vis cu bătaie lungă încât în mod cert îți poți face o tipologie chiar în firma ta. Următorul pas este să identifici aceste persoane, să le treci printr-un proces de evaluare și să apoi să implementezi câteva strategii de modificare a comportamentului profesional. Evident, există și varianta în care le urezi ”drum bun!” din prima, dar amintește-ți că un manager de succes nu renunță ușor și vede în fiecare angajat o parte vitală a echipei sale. Echipa ta e copilul tău – nu poți cere doctorului să-i amputeze brațul doar pentru că un degețel este amorțit!

Management strategic pentru angajați sub-performanți

Începe cu tine!

Dacă oamenii din echipa ta nu funcționează la capacitate maximă, acest lucru se datorează și faptului că au oportunitatea de a face asta! Le lipsește motivația? Le lipsește conștiința faptului că vă leagă un contract de muncă pe care, dacă nu îl respectă, îl poți declara nul? Atunci e rost să te uiți puțini la tine. Începe cu a înțelege că fiecare angajat este responsabilitatea ta și modul în care funcționează oglindește nivelul tău de profesionalism. Poate ai nevoie să le comunici mai clar anumite lucruri, poate va trebui să îți exersezi autoritatea sau, dimpotrivă, să fii mai înțelegător, mai uman, mai dispus să cauți soluții și nu vinovați. Așadar, dă-ți timp să-ți cunoști angajații – sunt diferiți, sunt valoroși, dar au nevoi diferite și treaba ta este să te asiguri că și le pot integra în mediul organizațional din care fac parte.

Dezbateri prietenoase, dar și serioase

Discuțiile private, în care să spui lucrurilor pe nume sunt foarte importante. Evită să faci scene publice, acuzând sau umilind un angajat în fața echipei, evită glumele cu două înțelesuri, poreclele, accesele de furie sau alte ieșiri nervoase. Poate nu riști să fii chemat în justiție, dar în mod sigur îți vei demotiva și mai tare angajații. Dacă ai reperat pe cineva care rămâne în urmă când vine vorba de performanță, ai o discuției unu la unu cu această persoană și stabiliți un plan prin care să-și crească performanța. Amintește-ți și amintește-i că sunteți împreună în asta, ca o echipă! Cu destulă motivație, comunicare, încredere și voință, se poate!

O a doua șansă

Poate că a greșit, poate că te-a dezamăgit de multe ori, dar oricine merită o a doua șansă. Iar aceasta nu trebuie venită din senin, ci adusă de tine, managerul! De exemplu, oferă-i angajatului aflat în impas oportunități prin care să repare situația în care se află. Dă dovadă de încredere și implică-l într-o sarcină nouă chiar dacă ultima a fost un semi-eșec. Evident, asigură-te că are superviză și că știi fiecare pas. Poate suna ciudat, dar după un mic rateu, avem nevoie să ne creștem stima de sine, să înțelegem că nu am pierdut în totalitate încrederea celor importanți pentru noi, să ne amintim că putem și vrem mai mult! În plus, pe lândă a da oportunitatea să se remarce, angajații care nu strălucesc trebuie ghidați – mentori, supervizori și, foarte important, câteva training-uri sau discuții despre stabilirea obiectivelor! Ajută-l pe angajat să înțeleagă ce vrea și să lucreze în direcția aceea: rezultate bune, performanță, mai mulți bani, avansare, o carieră de care să fie mândru sau poate… un job într-o altă companie? Din nou, fii ferm, prietenos și deschis!

Feedback și răsplată

Dacă intenția ta de a-l ajuta pe angajatul-problemă nu a rămas unilaterală și omul chiar s-a implicat, atunci ridică ștacheta! Dă feedback, încurajează-l să vrea mai mult, motivează-l răsplătindu-i efortul. Nu trebuie să îi dai o mărire de salariu doar pentru că a ajuns, în sfârșit, să fie aproape la fel de bun ca restul echipei, dar poți să-l numești angajatul lunii, să îl lauzi în public sau să îi oferi un cadou mic (o invitație la un eveniment, de exemplu). Pentru a-l face să vrea mai mult, poate chiar să treacă în extrema cealaltă – super-performant!- vorbește-i de posibilități de avansare și ce trebuie să facă pentru a ajunge acolo. Știi cum este cu brânza bună în burduf de câine? Creditează-ți angajații și, dacă simți că pot face performanță, dă-le o șansă în pofida faptului că până acum erau la finalul clasamentului! Se cheamă că scoți ce e bun din om și, implicit, că ești un manager de succes!

Poți mai mult, vreau mai mult de la tine!

Astfel de sintagme pot fi o motivație puternică pentru angajați, dar e nevoie să umpli cuvintele goale și cu ceva fapte. De exemplu, pune la cale training-uri care să se adreseze nivelului și posibilităților angajaților tăi. Poate nu ți se pare rentabil să investești în traininguri pentru doi sau trei angajați care nu strălucesc, dar gândește în perspectivă – a-i păstra în companie fără să facă performanță aduce riscuri și pierderi financiare majore în timp. A angaja pe altcineva presupune timp, riscuri și probabil training-uri! Nu visa la vrabia de pe gard când poți lucra foarte bine cu ceea ce ai! De asemenea, ședințele de mentorat sunt foarte utile. Nu doar că ajută angajații mai puțin motivați, dar cresc și spiritul de echipă și îmbunătățesc relațiile de muncă!

Fii un model!

Amintește-ți că tu ești inspirația lor, prototipul angajatului ideal. Arată-te entuziasmat, fericit cu munca ta, mereu interesat de mai mult, dispus să faci tot ce poți pentru a atinge performanța. Vorbește despre motivațiile tale, despre ce simți atunci când reușești ceva, împărtășește din strategiile care te fac să-ți îndeplinșeti obiectivele, pune la bătaie experiențele fericite sau nefericite care te-au ajutat să ajungi acolo unde ești. Și nu uita să întorci totul către angajații tăi, explicându-le că nimic nu este prea greu dacă vrei destul și cauți oamenii alături de care să atingi reușita. Spune-le că tu ești unul dintre acei oameni și că știi cât de bine semănați. Dă-le încredere, viziune, elan și succesul lor va fi și al tău. Pentru că sunteți o echipă!