Social Media Marketing sau cum te scoate din anonimat ”gura lumii”

munca-in-echipa”Într-un fel, internetul este precum un agent de la Hollywood: vorbește despre tine ori de câte ori nu ești prin preajmă că să poți da o declarație”, ne spun Chris Brogan și Julie Smith, autorii cărții ”Trust Agents”. Dacă până acum câțiva ani un client mulțumit îți lăuda produsul sau serviciul doar în fața unui cerc restrâns de prieteni și cunoștințe, azi el își poate exprima părerea în fața a milioane de persoane ce accesează zilnic diverse site-uri de socializare, bloguri sau forum-uri. Companiile mari și mici deopotrivă, apelează la tehnicile de promovare propuse de specialiștii în Social Media Marketing, pentru a deveni cât mai vizibile în mediul virtual.

Inițierea și ducerea la bun sfârșit a unei campanii de social media marketing nu este o treabă deloc ușoară, mai ales dacă ești nou în acest domeniu. Un cont pe un site de socializare cu un trafic intens și sute de milioane de utilizatori din întreaga lume, nu este suficient pentru a-ți asigura succesul și a ieși în evidență. Așadar, hai să vedem ce poți face ca să ”exiști”.

Pasul 1. Stabilește-ți o strategie și un plan de atac

În primul rând trebuie să îți definești clar obiectivele pe termen lung și scurt iar apoi să creezi un plan pentru a le atinge. Dacă ai un scop și o strategie, vei știi cum să utilizezi în mod eficient blogurile, forumurile și rețelele de socializare, fără a pierde timp prețios. Planul tău nu trebuie să fie unul complicat, plin de statistici, cifre și grafice, ci unul simplu și concis. Trebuie să cuprindă răspunsuri la întrebări de genul:

  1. Ce anume vreau să promovez și cui?
  2. Ce fel de infrastructură este necesară pentru a-mi atinge scopurile?
  3. Ce acțiuni trebuie să întreprind pentru a-mi asigura succesul de lungă durată?

Pasul 2. Creeazăți un site

Dacă dorești ca strategiile tale de Social Media să aibă succes, atunci este absolut necesar să ai un site cu ajutorul căruia să îți promovezi afacerea. Nu ai nevoie de un site mare și complex, ci de unul care să le arate vizitatorilor ce anume vinzi și ce te deosebește de concurență. Oferă vizitatorilor șansa să posteze comentarii pe site-ul tău, încearcă să le răspunzi tuturor, inclusiv celor ce te critică și vei vedea că se vor întoarce. Nu șterge comentariile negative, chiar dacă te deranjează. Ține minte că nu toate criticile sunt nemeritate sau nejustificate. De asemenea, este important să ai în vedere că acest tip de comunicare este mult mai eficientă decât cea via email.

Pasul 3. Nu subestima rețelele de socializare!

Nu este necesar să îți faci un cont pe fiecare rețea de socializare existentă în spațiu virtual. Limitează-te la cele mai populare și ai grijă ca profilul tău să fie impecabil iar peretele să conțină imagini, clipuri și informații interesante. Poza de profil este cartea ta de vizită, așa că acordă-i atenția cuvenită. Folosește aceeași poză indiferent de rețea. Ideal ar fi să pui o poză cu tine sau cu echipa ta, nu un avatar, un logo sau și mai rău o poză de familie. Oamenilor le place să știe cu cine vorbesc dar nu țin neapărat să îți cunoască partenerul de viață, copiii sau animalul de companie.

Dacă ai bani de cheltuit, poți angaja un specialist care să creeze un joc online pe baza produsului sau a serviciului oferit de tine. Folosește jocul ca o rampă de lansare, ca o modalitate originală și distractivă de a te face cunoscut.

Pasul 4. Oferă permanent informații noi

Foarte mulți antreprenori își promovează afacerea pe toate platformele posibile, se lasă cuprinși de euforia primelor aprecieri pozitive, apoi își concentrează atenția în altă direcție, uitând cu totul de vizitatorii lor virtuali. Nimeni nu îți cere să adaugi conținut nou site-ului sau blogului tău în fiecare zi, dar un articol interesant ce tratează un subiect de actualitate este binevenit din când în când. De asemenea, nu uita de conturile create pe site-urile de socializare. Actualizează-le în permanență, altfel vei fi perceput ca un antreprenor inactiv și lipsit de credibilitate.

Pasul 5. Comunică cât mai mult și mai eficient!

Lumea virtuală nu este foarte diferită de cea reală. Comunicarea funcționează și aici după aceleași principii. Dacă vorbești fără să asculți, nu vei avea mulți prieteni. Postează comentarii relevante și originale pe bloguri sau forumuri. Implică-te și arată-te interesat de subiectul dezbătut. Dacă ai timp, adu informații suplimentare. Nu te aștepta ca mii de vizitatori să te urmeze datorită unui comentariu banal, de genul: ”Un articol foarte interesant” sau ”Îmi place ce ai scris” sau mai rău : ”Super!”. Spune-ți părerea doar pe bloguri, site-uri și forumuri ce au legătură cu activitatea ta. Dacă vinzi produse de înfrumusețare, nu are nici un rost să intri într-o discuție purtată pe un forum destinat iubitorilor de mașini. Toți vor știi că nu vrei decât să te promovezi!

Vorbește cu vizitatorii și clienții tăi ca și cum ai vorbi cu niște prieteni. Nu le trimite mesaje de genul: ”Azi vă oferim o reducere de 30% la toate produsele!”, deoarece foarte puțini le vor citi. Postările tale trebuie să fie percepute ca informații, nu ca niște anunțuri de la ”mica publicitate”. Vei fi surprins de câți vizitatori poate atrage o formulare de genul: ”Salut! Vreau doar să îți spun că azi avem reduceri la toate produsele! Sunt sigură că vei găsi niște pantofi pentru noaptea de Revelion!”. Așadar, gândește-te de două ori înainte de a scrie și de a face orice comentariu, deoarece concurența e doar la o distanță de un click.

Folosind Social Media Marketing-ul ai șansa de a intra în contact și a stabili o legătură permanentă cu oameni din diferite colțuri ale lumii, care în timp pot deveni clienții tăi fideli. Împreună puteți crea o comunitate. Să nu uităm nici argumentul forte care determină atâtea firme să apeleze la acest tip de promovare: este aproape gratis!