Ştiinţa înseamnă cunoaştere

Cu toţii ştim mai mult sau mai puţin într-o eră arhi-tehnologizată, a cunoaşterii prin definiţie, în care informaţia te face rege, iar lipsa ei un biet mediocru. Ce, cât şi cum ştim sunt principalele întrebări care ne pot ajuta în vreun fel să ne diferenţiem cunoştinţele. Tu, de exemplu, poţi considera că ştii multe. Eşti licenţiată, ai şi două masterate, dintre care unul în străinătate. Ai învăţat trei limbi străine, iar prietenii te privesc ca pe un guru al informaţiilor de tot soiul, iar când vor să afle în ce perioadă a domnit Vlad Ţepeş, renunţă la Google şi apelează direct la tine. Dar ce te faci însă când vine Mircea, colegul de la marketing, şi te-ntreabă, de exemplu, ce denumire are ciuboţica cucului în limba latină. Ai cam sărit peste orele de latină din liceu care, credeai tu, nici nu-ţi prea erau de folos. Doar ai terminat mate-info…Nu-ţi rămâne decât detronarea din statutul de demiurg informaţional şi proclamarea, fără drept de apel, drept om de rând.

Tataie de la ţară ştie să cosească şi să plivească ca nimeni altul. în schimb, dacă-i dai pe mână un telefon mobil, ţi l-ai făcut duşman pe veci. Nici măcar nu se pune problema să răspundă la el, iar sub pretextul “Lăsaţi-mă-n pace cu bazaconiile astea” s-a dezis definitiv de tehnologie.
Prietenul tău ştie pe dinafară realizările tuturor agenţilor şi profitul net din ultimul an, dar seara, când ajunge acasă, habar n-are că fiica sa are profil de Facebook, şi asta încă de acum doi ani, şi că foloseşte altă adresă de e-mail decât cea pe care o cunoştea el. În plus, umblă şi cu un individ cu 10 ani mai mare decât ea. L-ar ajuta dacă ar şti? Poate odată, cândva, da, dar orice informaţie trebuie primită şi cerută la timpul ei, în caz contrar devenind mai mult decât inutilă, ci chiar dăunătoare.

În copilărie, setea chinuitoare de cunoaştere se manifestă asiduu, iar surse primare şi de netăgăduit devin inevitabil părinţii. În timpul şcolii aceste surse sunt treptat înlocuite de altele: cărţile şi, bineînţeles, profesorii. Păcatul de a nu şti, culpa insuficienţei cunoştinţelor apare, însă, abia la maturitate când, împresuraţi de problemele cotidiene şi de mortalitatea neuronală simţim că suntem depăşiţi. Pe lângă faptul că nu cunoaştem suficient mai şi uităm din ceea ce credeam de neuitat.

Ştiinţa înseamnă cunoaştere, un principiu de bază după care ne ghidăm existenţele muritoare. O cunoaştere imposibil de atins la nivel absolut, o utopie care, de fapt, nu poate aduce fericire. Cum poate fi mai fericit un bărbat care ştie că soţia sa nu este în realitate plecata în delegaţie cu serviciul, ci cu amantul? Sau o femeie care ştie cu precizie ziua şi ora când va muri? Alăturarea acestor două noţiuni: cunoaştere şi fericire este inevitabilă, căci viaţa este de fapt o continuă şi neobosită căutare a fericirii. Dar pe cine face cunoaşterea mai fericit în fond? Pe cine nu? Un geniu mizantrop va fi cu siguranţă în extaz aflând o formulă îndelung căutată, dar un biet muritor nu poate fi consolat de niciun Graal al cunoaşterii. Căci acesta nu-i va plăti întreţinerea şi nici nu-i va ţine de foame.

Ne îndoim, cugetăm, existăm. O parabolă a existenţei care se învârte în jurul aceleiaşi necunoscute: cunoaşterea. şi, în mod paradoxal, cu cât ştim mai multe, cu atât ni se va părea că ştim mai puţine. Pentru că nimeni nu le poate şti pe toate. Ca să fim sinceri, cred că nimeni nu şi-ar dori o asemenea povară.

Ajungem să credem că adevărata cunoaştere este destinată exclusiv celor fericiţi de soartă. Celor ocoliţi de necazuri lumeşti, însă cunoaşterea îmbracă multiple planuri. De exemplu, vecina de la trei ştie de câte ori se trânteşte uşa la lift. În orice minut al oricărei zile. Din cauza lipsei altor preocupări, ţelul său a devenit, mai mult sau mai puţin voluntar, un tic, o manie, în fapt bazată tot pe cunoaştere. Se ştie că auto-suficienţa nu este niciodată un atribut al unei minţi strălucite. Dar nimeni nu poate estima sau evalua cât din ceea ce ştim este sau va fi suficient şi, mai ales, faţă de cine. Prin urmare întreaga cantitate de informaţii ce gravitează in jurul unei persoane devine relativă.

Iar antidotul suprem împotriva acestei relativităţi este, în mod evident, absolutul. Nu ne opreşte nimeni să ştim cât mai multe, despre cât mai multe, chiar dacă poate nu vom avea nevoie vreodată de acele lucruri. Studii ştiinţifice au demonstrat că exerciţiul mental este o modalitate sigură de încetinire a decesului materiei cenuşii. În plus, care om nu doreşte, cel puţin la nivel teoretic, să-şi transmită bagajul de cunoştinţe către generaţiile viitoare care poate îi vor călca pe urme? Sau, de ce nu, să împărtăşească cu cei din jur din informaţiile preţioase adunate în decursul timpului?

Poate în acest mod, vei putea deveni miliardar. Căci după ce Mircea ţi-a adresat întrebarea despre cioboţica cucului, tu nu te-ai strâmbat sau te-ai făcut că plouă, ci ai căutat în dicţionar şi i-ai aflat denumirea. Apoi, la întrebarea finală de la “Vrei să fii milionar?”, ţi-a picat, ca prin minune: “Care este denumirea în limba latină a plantei ciuboţica cucului?” Tataie de la ţară poate va mai trăi câţiva ani buni dacă, în loc să se culce pe-o ureche în ideea că nu va avea el nevoie de telefon mobil, va învăţa să formeze numere şi va putea suna la Salvare când va avea o criză de inimă. Prietenul tău sigur va dormi mai liniştit noaptea dacă va vorbi cu fiica sa mai mult, o va întreba şi altceva în afară de ce a făcut la şcoală. Şi nu va ajunge într-o zi să descopere că aceasta a fugit de acasă, iar el nici măcar nu are habar unde ar putea-o căuta.

Cea mai bună soluţie e să ştim. De toate, despre toate. Muzică, filme, călătorii, istorie, literatură. Orice pare necesar sau mai degrabă util, e bun de memorat. Căci niciodată nu poţi ştii ce surprize îţi rezervă viaţa. Plăcute sau neplăcute, toate le poţi depăşi cu brio prin cunoaştere. Ştii câţi ani a durat războiul de 100 ani? Eşti un istoric bun. Ştii care e masa atomică a sulfului? Eşti un bun chimist? Ştii cât poartă fiul tău la pantof? Eşti o mamă bună. Ştii ce probleme are prietena ta? Eşti un prieten de nădejde. Ştii de toate, dar nu te lauzi niciodată şi încerci să-i înveţi şi pe alţii? Eşti un om bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *