Turism susținut de Fonduri Europene

agroturismCe minunat mă simt când merg să mă relaxez într-o pensiune cochetă din zone mai puțin turistice din frumoasa noastră țară, unde pot să respir cel mai curat aer și pot să îmi aud gândurile clar și răspicat. Mai minunat m-aș simți și dacă aș avea o afacere în acest domeniu…

Din ce în ce mai multe pensiuni turistice sau zone de agrement din mediul rural sunt construite cu ajutorul fondurilor nerambursabile prin intermediul Programului Național de Dezvoltare (PNDR) prin măsura 313 – Încurajarea activităților turistice. Din 2008 când a fost prima sesiune până în 2011 (nu au apărut rapoartele de evaluare pentru 2012),  au fost selectate pentru finanțare în jur de 1.116 proiecte.

Contribuția Uniunii Europene este de 80%, restul până la 100% reprezintă contribuția Guvernului Român.

Datorită interesului considerabil pentru astfel de investiții, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ne avertizează că fondurile se pot epuiza înainte de 2013. Pentru 2013 încă nu este anunțată lansarea unui apel, însă nu a fost precizat în mod oficial epuizarea bugetului. În ograda firmelor de consultanță lucrurile par destul de clare, se presupune că bugetul și-a pus deja parafa de ”consumat”. În orice caz, chiar dacă în 2013 nu vom putea depune proiecte, nu ne oprește nimeni să fim conștiincioși și să ne pregătim pentru perioada de programare 2014-2020.

Vă voi povesti mai jos care sunt reperele principale ce trebuie urmărite într-un astfel de proiect:

obiectiv: marele obiectiv este reprezentat de creșterea locurilor de muncă din spațiul rural (ce bine!!!!) și bineînțeles de sporirea atractivității acestor locuri autentice atât de pline de naturalețe și viață;

activități:

– investiții în structuri de primire turistică cu maxim 15 camere, precum vile, cabane turistice, bungalow-uri, sate de vacanță, pensiuni turistice și agroturistice, restaurante;

– investiții în activități recreaționale precum piscinuțe, rafting, biciclete, ștranduri etc.,  toate perfecte pentru amuzamentul și plăcerea noastră.;

– investiții în infrastructura la scară mică precum marcaje turistice și centre de informare; și

– investiții în promovarea acțiunilor turistice precum broșuri, pliante, panouri informative;

cine poate participa – beneficiari eligibili: microîntreprinderile, persoanele fizice care se angajează că până la semnarea contractului de finanțare vor deveni persoane fizice autorizate, comunele prin reprezentanții lor legali și ONG-urile;

intensitatea ajutorului public nerambursabil în cazul structurilor private: 50% din cheltuielile eligibile pentru investiții în structuri de primire turistică (fără agro-turism) până la 200.000 Euro/proiect, 85% din cheltuielile eligibile pentru activități recreaționale până la 200.000 Euro/proiect, 85% din cheltuieli eligibile pentru investiții în agro-turism până la 100.000 Euro/proiect;

– cele mai importante criterii de selecție:

– solicitantul nu a mai beneficiat de sprijn nerambursabil pentru investiții similare în ultimii 3 ani;

– proiectele trebue să fie realizate în zone cu potențial turistic ridicat dar care nu au fost dezvoltate până acum… știu, o să spuneți: dar cine se duce nu știu unde, prin pustietăți și zone necunoscute ca să se relaxeze, zonele frumoase sunt deja exploatate … ei bine, nu este chiar așa, sunt atât de multe zone slab dezvoltate din acest punct de vedere, dar atât de semețe și impresionante, să vă dau numai câteva exemple: Roșia Montană – Jud. Alba, Gârbova – Jud. Alba, Dâmbovicioara – Jud. Argeș, Dragoslavele – Jud. Argeș, Mănăstirea Cașin – Jud. Bacău, Mihai Eminescu – Jud. Botoșani, Cristian – Jud. Brașov, Sâmbăta de Sus – Jud. Brașov, Fundata  – Jud. Brașov, Poiana Mărului – Jud. Brașov, 23 August – Jud. Constanța, Agapia – Jud. Neamț, Cheile Bicaz – Jud. Neamț, Valea Călugărească, Valea Doftanei -Jud. Prahova, Valea Viilor – Sibiu și multe multe altele;

– proiectele care creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 Euro investiți;

– proiecte derulate de femei sau tineri cu vârsta până în 40 de ani la data depunerii proiectului;

– proiecte ce vizează și activități recreaționale – în afară de odihnă să ne mai și distrăm;

– proiecte care prevăd  păstrarea și promovarea culturii tradiționale; proiecte care au în cadrul lor și investiții pentru producerea energiei din surse regenerabile utilizate în scopul bineînțeles desfășurării diverselor activități turistice;

– proiecte de investiții în agro-turism;

– proiecte incluse în strategii de promovare atât naționale cât și regionale, județene sau locale;

– proiecte mai consistente să spunem așa care să acopere cel puțin 3 comune și în care să existe minim 15 acțiuni de turism.

Nu este o afacere ușoară din care să muncești puțin și să câșigi bani mulți, mai ales că nu poți recupera azi banii investiți ieri. Presupune multă dăruire și efort, servicii de calitate și disponibilitate dublă față de alte tipuri de business, însă dacă ești un/o  împătimit/ă al călătoriilor, iubești natura și mai ales întâlnirile cu ea, poți îmbina lesne utilul cu plăcutul.

Așadar, pentru cei interesați, deschideți ochii bine și îndreptați-vă atenția către lansările unor astfel de măsuri pentru susținerea turismului rural. Nu trebuie să ratați nimic!

Succes!

R: Irina Velea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *