8 întrebări la care să te gândești înainte de a concedia un angajat!

concediere

Ești pe punctul de a concedia un angajat? Ai răbdare și analizează mai bine situația pentru că ceea ce vrei să faci va afecta cariera unui om și poate chiar dezvoltarea sa personală. Faptul că un angajat nu se ridică la nivelul așteptărilor tale nu înseamnă că este neapărat vina lui. De fiecare dată când vrei să concediezi o persoană privește acest lucru drept o oportunitate de a te analiza. De ce ai angajat omul respectiv? De ce ai ales să-l promovezi?

Știm, este greu să concediezi un angajat și de multe ori este mai costisitor să cauți un înlocuitor decât să îi oferi un training actualului om. Din această cauză trebuie să-ți pui câteva întrebări înainte de a acționa. Întrebările noastre de mai jos sigur te vor ajuta dacă răspunsurile tale vor fi sincere.

1) Știe acest angajat ce are de făcut?

Poate că acestă întrebare ar trebuie să fie printre primele la care să te gândești înainte de a concedia un subaltern. Șefii sunt convinși de multe ori că l-au informat pe noul angajat cu toate aspectele privitoare la job, dar nu e întotdeauna aşa. Nu este de ajuns doar să-i spui cuiva ce are de făcut. Asigură-te că toată lumea a înțeles proiectele la care lucrează. Eventual ai putea să-i rogi sa repete tot ce au de făcut doar pentru a vedea dacă “vorbiți aceeași limbă”.

2) Am avut așteptări prea mari de la acest angajat?

Înainte de a da afară o persoană, analizează puțin așteptările pe care le-ai avut. Este posibil ca atunci când ai angajat omul respectiv să te fi gândit că angajezi de fapt o clonă personală? Este posibil să fi creat unele task-uri atât de imposibile de îndeplinit încât acum concediezi pe cineva doar din frustrare?

Este important să realizezi faptul că nici viitorul înlocuitor nu va putea să fie exact ca tine. Oamenii sunt diferiți și reacționează altfel față de tine la anumite situații. Da, ar fi bine să poată exista mai multe persoane ca tine, dar realitatea este alta și tu trebuie să reții că fiecare om are propriul mod de gândire. Până la urmă este bine ca fiecare dintre angajați să gândească diferit pentru că asta înseamnă mai multe moduri de abordare în rezolvarea task-urilor.

3) A eșuat acest angajat din cauză că nu are skill-urile necesare sau pentru că nu vrea/poate să facă ce îi ceri?

Poate că această persoană ar putea să-ți ofere ceea ce vrei dacă ar știi să facă mai multe! Dacă tot ce are nevoie angajatul tău este un training, atunci poate că ar trebuie să investești puțin în asta. Totuși, dacă problema o reprezintă atitudinea sa, atunci probabil că ideea de concediere este cea mai bună decizie. Nu are rost să investești timp și bani într-un angajat care nu vrea să se implice la propriul job. Succesul companiei depinde de modul în care se comportă angajații și de devotamentul lor față de firmă. Dacă aceștia nu își doresc o dezvoltare personală, dar și profesională alături de companie, atunci poate că este timpul să renunțe la job.

4) Am făcut tot ce am putut pentru a îndrepta cariera angajatului spre succes?

De multe ori angajații eșuează pentru că nu au parte de “uneltele” necesare pentru a reuși la job. Gândește-te dacă persoana respectivă are tot ce îi trebuie pentru a lucra (echipament, calculator funcțional etc.), dacă a avut parte de un training și dacă există cineva la care poate să apeleze în cazul în care are nevoie.

Unii angajați încearcă să se descurce cu ce au, dar alții îți spun când le lipsește ceva. Important este ca tu să observi dacă persoana care lucrează pentru tine are tot ce are nevoie pentru a obține rezultatele dorite. Încearcă să aveți o discuție și să întrebi dacă îi lipește ceva pentru a fi mai eficient la birou. Evident, nu poți îndeplini toate dorințele, dar puteți ajunge la un compromis legat de lucrurile care îi lipsesc. Nu te grăbi să concediezi o persoană înainte de a avea o mică discuție legată de motivele încetinirii ritmului de lucru.

5) Am oferit feedback-ul de care avea nevoie?

Pentru majoritatea angajatorilor, ideea de a spune unui subaltern ce să facă este un chin. Totuși, dacă nu oferi feedback-ul potrivit, performanța angajatului nu se va îmbunătăți. Subalternii tăi au nevoie de sfaturi și păreri legate de ce au făcut pentru a-și îmbunătăți performanța. Este treaba ta să te ocupi de modul în care un angajat își dezvoltă abilitățile la birou.

Nu este nevoie să țipi sau să trântești uși. Este nevoie doar de un sfat spus la momentul potrivit; este nevoie doar de o apreciere sau de o critică constructivă. Dacă observi că angajatul tău nu se îndreaptă în direcția pe care o dorești, ajută-l să priceapă ce înțelegi tu prin succes și care sunt obiectivele tale. Nu aștepta să termine proiectul pentru a-i spune tot ce a făcut greșit.

6) Ar putea această persoană să avanseze, dar la alt job?

Poate că acel om care nu se pricepe la vânzări este bun la a scrie un text care atrage atenția. Poate că ai un angajat care s-ar descurca mult mai bine la alt job și poate că nu are funcția potrivită în firmă. Caută un loc în care crezi că s-ar potrivi și dacă este posibil, oferă-i un job nou în cadrul firmei; un job care l-ar face să se simtă mai folositor și mai sigur pe sine.

În cazul în care crezi că angajatul respectiv este talentat, dar nu se află în biroul care trebuie, atunci încearcă să faci tot posibilul să-l păstrezi în firmă. Analizează pentru o perioadă care îi sunt pasiunile, care dintre task-urile de la muncă le rezolvă mai repede și care sunt lucrurile la care nu se prea descurcă. Dacă ar putea fi un angajat valoros, de ce l-ai lăsa să plece? Propune-i o schimbare a departamentului în care lucrează pentru că s-ar putea să-l ajuți mai mult decât crezi în drumul său spre succes.

7) Este personal?

Este normal să vrei să scapi de acel om care îngreunează munca în echipă, dar nu cumva lași sentimentele tale să pună stăpânire pe tine? Cunoști cumva persoana respectivă de dinainte să lucrați împreună? Aveți conflicte nerezolvate ce nu țin de problemele de la muncă? Există și o altă variantă: este posibil să ai unele probleme personale care îți afectează gândirea?

Dacă ai răspuns da la una dintre întrebările mai sus, este posibil să îți lași logica să îți fie afectată de aceste probleme. Trebuie să dai dovadă de profesionalism pentru că felul în care tu acționezi poate afecta drastic cariera unui om care se luptă să reușească în viață. Nu îl concedia doar pentru că în facultate a făcut parte din gașca de oameni care te ignora sau pentru că acum mulți ani a avut câteva întâlniri cu soția ta.

8) Concedierea acestui angajat va afecta munca celorlalți?

Locurile de muncă sunt zone în care se dezvoltă relații profesionale, dar și relații personale. Nu poți să concediezi o persoană fără ca această acțiune să nu genereze diferite reacții. Trebuie să iei în considerare volumul de muncă ce va fi adăugat celorlalți angajați, dar și sentimentele lor personale legate de omul pe care îl dai afară.

Dacă ai răspuns la toate întrebările enumerate în articol și nu ai găsit motive reale pentru a evita concedierea persoanei pe care vrei să o dai afară, atunci poate că este timpul să faci ceea ce crezi că trebuie făcut. Totuși, poți să faci asta într-un mod corect sau într-un mod greșit.

În momentul în care concediezi un angajat, trebuie ca totul să fie scurt și să oferi dovezi care să-ți motiveze acțiunea, dar să arăți că nu ești dispus la o negociere. Important este  să respecți legislația și contractul de muncă, să simți că faci ceea ce trebuie și să fii sigur că ai ales calea cea mai potrivită.

Nu uita: nu concedia o persoană doar pentru că simți că îți poate lua locul într-o zi sau pentru că avansează prea repede. Nu trebuie să te simți amenințat de un om care are succes, un om care se pricepe la ceea ce face și pentru că știe ce vrea de la cariera sa. Până la urmă asta ai căutat când l-ai angajat nu?