Cum e să ajungi şi să te menții pe primul loc

nr1

Cu toții spunem de multe ori “jos pălăria” în fața celor care au ajuns la performanță, pe cel mai înalt nivel al podiumului. Simțim probabil un amestec  apreciere sinceră, uimire pentru efortul depus, poate şi un soi de invidie dar cu siguranță ne simțim şi noi stimulați să fim mai buni, mai competitivi, mai aproape de vârf. Fiindcă e clar, dacă unii au putut să ajungă “number one” în mica lor industrie, în spațiul de artă al cărei maeştri sunt, al vreunui sport sau în afaceri, în nişa lor de piață, atunci e sigur că pot face asta şi alții. Potențialul uman e imens, în necontenită diversificare, trebuie doar să ne acordăm şansa de a scoate la lumină ce-i mai bun în noi şi să nu ne fie niciodată frică de competiție.

 

În afaceri, e ca şi în sport, locul întâi se dobândeşte cu multă muncă!

 

Primul lucru la care te gândeşti când auzi despre o persoană, un sportiv, că a câştigat primul loc într-o competiție sau că o companie e lider de piață, este cum a ajuns acolo, ce a făcut să devină numărul unu.

Nu este deloc uşor să ajungi pe podium, iar acest lucru este foarte cunoscut. În lumea afacerilor mediul este foarte dur, competiția este acerbă şi doar cei foarte pregătiți şi care vin cu ceva nou se pot diferenția de ceilalți şi pot deveni cu adevărat lideri.

Din foarte multe puncte de vedere, în business e ca în sport, trebuie să respecți nişte reguli pentru a fi primul. Reține pe cele mai importante dintre acestea oricând pleci la drum ori când simți că a venit cu adevărat vremea să te afirmi :

  • Trebuie să fii disciplinat şi să nu sari etape în construirea țelului propus! Superficialitatea nu are ce căuta în curtea celor  care aspiră la victorie!
  • Să ai un plan pentru succesul tău iar felul în care relaționezi cu ceilalți în această “călătorie” să fie plin de justiție, de fair-play dar şi de optimism şi deschidere.
  • Intuiția şi şi viziunea trebuie să-ți devină o a doua natură! Să fii mereu receptiv la ce e nou, să simți prin toți porii oportunitățile ca o afacere să crească şi să fii atent la exemplele pozitive din jurul tău!
  • Să crezi în tine şi in forța ta de a te autodepăşi!
  • Să studiezi tot ce se poate în domeniul în care îți doreşti să fii “number  1”! Şcoala e importantă, noțiunile teoretice la fel. Cu cât vei acorda mai multă atenție etapei de început de acumulare de cunoştiințe cu atât te vei descurca mai bine în viitor când vei da piept cu realitatea cea nemiloasă.
  • În sfârşit munceşte mult şi constant, organizează-te bine şi prioritizează-ți acțiunile!

 

Locul întâi cere clar multe sacrificii. Dacă ai ajuns acolo ştii să te menții şi să nu te culci pe laurii victoriei?

 

Să fii numărul unu este şi o mare responsabilitate pentru că aşteptările  cresc din partea tuturor celor cu care lucrezi. Clienții caută performanța, adică lucruri noi şi servicii din cele mai bune şi sigure,angajații salarii mai bune şi un cadru de muncă în care să se poată afirma, iar partenerii de business  îşi doresc  calitate, flexibilitate şi mereu o relație de tip win-win care să le asigure succes în afaceri.

Trebuie să reții că podiumul aduce foarte multă vizibilitate şi că reflectoarele vor fi mereu pe tine! Aceasta e şi de bun augur pentru afacerea ta  dar, totodată , te obligă să ai grijă de reputația ta şi de imaginea companiei aducând mereu suflu nou, inovație.

Şi mai reține un lucru pe care e bine să ți-l asumi decât să te temi de el : cei care sunt pe primul loc au constituit întotdeauna o sursă de inspirație şi un model pentru ceilalți de pe piață. Vei fi aşadar creator de trenduri, de modă şi de atitudine pentru colegii tăi de domeniu de activitate! Fii deci pregătit să creezi ceva calitativ, durabil, puternic, onest, original şi de referință! De aceea trebuie să înveți să te reinventezi mereu şi să fii cu un pas în fața celorlalți.

Nu uita că există  şi riscuri pentru locul întâi! Eşti pregătit să le afli şi să reflectezi asupra lor?

 

Cel mai mare risc de care mulți uită o dată ce au ajuns pe podium este cel al autosuficienței. Este extrem de periculos să crezi că nimeni nu te poate ajunge, că nimeni nu este tot atât de ambițios ca tine încât să-şi pună în gând chiar să te depăşească. Gândeşte-te mereu că şi cei mai buni sportivi au fost întrecuți şi, dacă nu au ştiut şi nu au reuşit să-şi revină în cel mai scurt timp, nu au putut ajunge din nou pe podium. Succesul nu îți permite să te relaxezi prea tare, ci trebuie să fii la curent cu ce fac ceilalți din piață şi să investeşti mereu în calitate şi inovație şi nu în ultimul rând într-o publicitate activă şi eficientă. Ai voie să foloseşti cele mai năstruşnice idei de a avea influență  asupra a cât mai multor potențiali clienți, asta însemnând chiar să foloseşti un limbaj mai necenzurat, imagini cu mare impact emoțional, ori ale metode de a fi foarte vizibil atâta timp cât păstrezi totul în limitele bunului simț şi ale umorului de calitate.

Alte riscuri pentru cei care ajung în top țin de o neplăcută infatuare care le va ştirbi în timp din imagine, de aroganță care îi va dezamăgi pe angajați şi de lăcomie în a cheltui profitul fără să se mai gândească la benefica reinvestire a lui. Fii deci atent la toate aceste aspecte!

 

Dacă nu ai reuşit încă să devii lider pe piață, nu dispera ! Caută metode eficiente de a ținti podiumul!

 

Bineînțeles, dacă nu reuşeşti să devii “number  1”, nu înseamnă că trebuie să-ți pierzi încrederea în potențialul tău unic şi că va veni şi vremea  ta ca să fii aplaudat. Trebuie doar să înveți să ai mereu puterea să intri în competiție, pentru ca doar cei care participă au o şansă. Aşadar nu fugi de competiție, şi nu te teme de eşec. Fii mereu motivat să o iei de la capăt, să înveți din nereuşite şi să ai forța de a identifica cele mai bune resurse financiare, umane şi pârghii de know-how care să-ți ofere şansa de a ajunge o dată şi-o dată pe primul loc ca să simți cum e să fii învingător!

Mult succes şi ultimul meu sfat este ca în drumul tău să foloseşti atât metodele convenționale, ştiute şi studiate care sa te ducă sus pe val dar acestea să fie mereu presărate şi cu inteligență, spirit inventiv şi originalitate fiindcă afacerea la care te gândeşti trebuie să-ți aducă ceva mai mult decât doar bani.

 

Ruxandra David