Mic ghid de cadouri pentru partenerii de afaceri

cadou

Sigur ai întâlnit şi tu oameni cărora efectiv nu ştii ce cadou să le faci fiindcă nu duc lipsă de nimic. Ce i-ar mai putea bucura când luxul e a doua lor natură? Orice alt dar, pe care l-ai putea face unui apropiat, poate părea nepotrivit pentru un partener de afaceri, ori pentru o rudă foarte bogată.

Sfârşitul de an este momentul ideal pentru a ne exprima recunoştinţa, mai sinceră ori mai formală faţă de partenerii de business, colaboratorii, clienţii sau angajaţii care, prin acţiunile, munca sau ideile lor, au contribuit la bunul mers al lucrurilor în cadrul afacerii pe care o deţinem sau ai cărei reprezentanţi suntem.

Cu mult înainte de a decide asupra formei pe care o poate lua recunoştinţa noastră, manierele elegante ne incurajează să reflectăm, cu deschidere şi empatie la preocupările, dorinţele şi necesităţile celui care dorim să ne adresăm. Important e să nu uitaţi o regulă de aur care vă va asigura un succes clar atunci când vă decideţi să dăruiţi : CADOURILE NU SUNT DESPRE CEL CARE LE OFERĂ, CI DESPRE CEL CARE LE PRIMEŞTE!

De foarte multe ori şovăim asupra diverselor opţiuni, pentru că ne dorim foarte mult să alegem cadoul special, „de efect”, acel ceva care să facă diferenţa sau chiar să lucreze ca un veritabil instrument de marketing. Totuşi trebuie să ţinem cont că relaţiile de afaceri se situează între anumite limite ale formalităţii, ceea ce face procesul de alegere a cadoului destul de dificil.

Poate nu bănuiaţi, dar si oferirea unui cadou se bazează pe normele de etichetă.

Astfel, la categoria AŞA NU intră:

  1. Orice obiect al cărui mesaj ar putea fi interpretat ca discriminatoriu sau degradant pe considerente de apartenenţă politică, rasială, culturală, religioasă etc;
  2. Obiecte vestimentare, cosmetice, parfumuri, obiecte de igienă personală, băuturi alcoolice, ţigări sau cafea – aceastea din urmă chiar duc cu gândul la altă epocă când se dădea şpagă pentru a obţine anumite avantaje;
  3. Nici pe bijuterii nu ar fi bine să mizezi pentru că ele în sine au o natură foarte personală şi nu pot face obictul unui dar care totuşi trebuie să rămână mai degrabă formal… Să zicem că o mică excepţie ar fi dacă ai dezvoltat şi o relaţie de prietenie cu partenerul de afaceri ;
  4. Obiectele de birotică sunt considerate depăşite, deja s-au uzat moral şi poţi părea că n-ai pic de imaginaţie!
  5. Deşi cărţile sunt considerate în mod obişnuit un cadou potrivit în orice situaţie, cele de dezvoltare personală, de sfaturi manageriale, de educaţie financiară ori contabilitate nu sunt totuşi o idee bună fiindcă orice antreprenor, PR manager, CEO sau dezvoltator important în orice domeniu se vor gândi dacă nu conţin un mesaj personal, ca un semnal sau o ironie a celui care le-a daruit. Cadoul trebuie totuşi să destindă nu să intrige!
  6. Evită şi dulciurile, ciocolata sau alte delicatese gastronomice fiindcă persoana respectivă poate ţine o dietă iar aceste daruri i-ar putea pune prea mult voinţa la încercare.

Of, atâtea restricţii ! Ce mai râmâne, de fapt, bun de dăruit în mediul business?

Toţi partenerii tăi de afaceri sau cei din medii profesionale respectabile îşi doresc, de fapt, SUCCESUL ! Dar oare îi putem oferi cuiva, prin intermediul unui cadou, măcar o parte a succesului mult râvnit? Dacă privim succesul ca pe o construcţie, care are la bază inteligenţa, educaţia, efortul, susţinute de un discurs şi un comportament adecvate, vom observa că ambasadorul acestor minunate calităţi este imaginea personală!

Conţinutul şi aspectul, fondul şi forma îşi împart astăzi meritul în obţinerea succesului. Astfel, cadoul pentru prezent dar şi pentru viitor destinat acelei persoane, care nu mai are nevoie de nimic material, îl reprezintă INFORMAŢIA.

Şi atunci să-ţi dau câteva idei despre cadouri care ar putea aduce această informaţie mai aproape, indiferent dacă îmbracă haina cunoaşterii, a culturii, a percepţiei, a răsfăţului simţurilor ori a intuiţiei.

Care este în aceste condiţii, acel cadou special, diferit şi totuşi util şi profesionist?

Notează pentru secţiunea  AŞA DA, acestea:

  1. O şedinţă de consultanţă în imagine. Eventual povesteşte-i partenerului de afaceri că şi tu ai învăţat lucruri noi în acest context ca să nu i se pară o aluzie asupra vestimentaţiei ori look-ului general abordat de acesta;
  2. Bilete la un concert (aici ar trebui totuşi să-i cunoşti preferinţele) sau la o piesă bună de teatru;
  3. Un abonament la SPA sau la alte şedinţe de relaxare a truplui şi minţii – aromoterapie, cromoterapie, presopunctură etc;
  4. Un curs de dezvoltare în arta comunicării cel mai bine susţinut de o personalitate în domeniu;
  5. Un workshop de dezvoltare personală, parenting, ergonomie ori arta de a ne hrăni sănătos în contextul unei vieţi profesionale agitate în care ne simţim într-o cursă continuă şi de multe ori sărim peste mese;
  6. Ghiduri de călătorii care să-l facă să viseze la următoarele destinaţii de vacanţă şi care să-i aducă informaţii folositoare despre eventualele rute şi obiective pe care să nu le rateze în escapadele lui.

 

Am speranţa că acum eşti măcar un pic mai orientat la ideile de cadouri care să ajungă la cei cu care relaţionezi profesional ori pe tărâmul afacerilor şi, dacă vei fi atent la aceste lucruri, îţi vei atrage aprecierea şi stima că eşti atent cu cei cu care relaţionezi într-o manieră plină de respect, de întelegere a nevoilor lor care au depăşit deja graniţa celor materiale.

 

Mult succes în alegerea unui cadou cu adevărat inspirat!

 

Ruxandra David