Povestea celui mai bogat om din lume

carlos.slim.heluExistă o multitudine de moduri prin care se poate defini succesul, însă prosperitatea este cel mai adesea invocată ca o dovadă a acestuia.
Vorbim, din păcate, despre o realitate. În civilizaţia modernă succesul este măsurat tot mai frecvent în bani.

Astfel stând lucrurile, nu este deloc surprinzătoare vâlva pe care o stârneşte renumitul Top Forbes al celor mai bogaţi oameni ai lumii. De 27 de ani, prestigioasa revistă realizează anual, după o metodologie bine pusă la punct, o statistică elaborată a marilor averi de pe mapamond. Aflăm cu această ocazie dacă s-a schimbat ierarhia primilor trei bogaţi de pe planetă, cui i-a mai crescut averea sau cui i s-au mai subţiat conturile, cine a intrat în top, dar şi cine sunt cei mai tineri miliardari.

Topul miliardarilor din 2013 tocmai a ieşit din laboratoarele Forbes, este cald, cum s-ar zice, şi ne aduce la cunoştinţă că sunt 1426 de oameni care controlează economia lumii. Împreună deţin 5,4 trilioane de dolari. Aceasta înseamnă că averea bogaţilor a crescut în ultimul an cu 0,8 trilioane de dolari.

Câţi dintre cei 1426 sunt cu adevărat oameni de succes este greu de spus, dar unii chiar au poveşti interesante. Este şi cazul celui mai bogat om din lume, Carlos Slim Helú, care deţine o avere estimată la 73 de miliarde de dolari. Anul acesta a împlinit 73 de ani şi se poate spune că are câte un miliard de dolari pentru fiecare an al vârstei sale. Se află pentru a patra oară consecutiv în fruntea clasamentului Forbes.
Cum a ajuns Carlos Slim Helú cel mai mare miliardar al lumii? Deşi ecuaţia reuşitei sale are mulţi termeni, există câţiva care se detaşează de restul:

Investeşte, investeşte şi iar investeşte!

Carlos Slim Helú s-a născut în 1940, în Mexico City, într-o familie numeroasă, fiind mezinul între şase fraţi. Întâmplător sau nu, i-a fost insuflat încă din copilărie spiritul afacerilor. Tatăl său, Julián Slim Haddad, de orgine libaneză, deţinea un magazin în Mexic.

Tânărul Carlos a dovedit o pasiune înnăscută de a face bani şi era nerăbdător să îşi urmeze tatăl. La numai 10 ani vindea dulciuri şi sucuri membrilor familiei, iar la 12 ani trecea deja la investiţii în instrumente financiare. „Când eram foarte tânăr, probabil pe la 12 ani, am început să fac investiții. În primul rând, am deschis un cont bancar. L-am urmărit, dar mi-am dat seama că nu avea randament. Așa că am cumpărat niște obligațiuni. Era deja altceva. Interesul pentru astfel de investiţii mi-a crescut şi, pe la 13-14 ani, am început să cumpăr acţiuni la bursă”, a povestit Slim despre primii bani câştigaţi de el.

Din nefericire, când Carlos avea numai 13 ani, Julián Slim Haddad a încetat din viaţă şi a urmat o perioadă dificilă pentru familie. Totuşi, datorită afacerilor iniţiate de Julián Slim Haddad, cât şi graţie unor proprietăţi achiziţionate de acesta în centrul oraşului Mexico City, siguranţa financiară a putut fi asigurată.

Carlos a studiat ingineria la Universidad National Autonoma de Mexico şi apoi a acumulat experienţă lucrând în cadrul unor companii multinaţionale sau la bursele regionale. În 1965, preia o afacere în domeniul brokerajului – Inversora Bursáti. Prin achiziționarea Jarritos del Sur și preluarea Inmobiliaria Carso începe să pună bazele a ceea ce devine mai târziu renumitul Grup Carso, a cărui denumire combină primele silabe ale numelui său, Carlos, şi ale numelui soţiei sale, Soumaya.

Investiţiile erau „matricea” de făcut bani a lui Slim Helú: „Cred că bogăția trebuie reinvestită pentru a crea mai multă bogăție. Fructul prosperităţii este reprezentat de venituri și este important să se dezvolte o distribuție a veniturilor”.

E criză? Trebuie să investeşti!

În biografia sa, Carlos Slim Helú recunoaşte cât de mult a contat ceea ce a învăţat de la tatăl său, considerându-l pe acesta mentorul său în afaceri. Unul dintre sfaturile pe care le-a aplicat cu succes a fost acela de a investi pe timp de criză. „Am învăţat de la tatăl meu că trebuie să continui să investeşti şi să reinvesteşti în afacerile tale, chiar şi pe timp de criză. (…) În business, trebuie să investeşti când lucrurile nu merg prea bine. În aceste momente poţi să ai o poziţie avantajată faţă de competitorii tăi, dacă ei nu investesc”, a declarat Slim Helú.

Urmând acest principiu, Slim Helú a preluat în plină criză economică în Mexic companii precum filialele mexicane ale General Tire, Reynolds, cât şi reţelele de magazine şi cafenele Sanborn’s. După ce le-a pus pe picioare, a continuat achiziţia de branduri cu potenţial: Hershey, Denny sau Firestone, reunindu-le într-un concern sub numele de Seguros Inbursa.

Ar fi dificil să trecem în revistă toate afacerile pe care le-a derulat miliardarul mexican de-a lungul carierei sale, pentru că lista este una foarte lungă. Acestea au vizat domenii dintre cele mai diverse precum comerţ, financiar-bancar, asigurări, industria minieră, construcţii de şosele sau producţia de tutun. Slim Helú nu a ratat ocazia de a investi şi în mass-media. În urmă cu câţiva ani, a contribuit cu 250 de milioane de dolari la New York Times, în calitate de al doilea acţionar principal.

Adevărata consolidare a imperiului său financiar a început însă prin achiziţiile din sectorul de comunicaţii şi a avut ca punct de plecare preluarea din proprietatea statului mexican a operatorului de telecomunicaţii Telmex. Era anul 1990. Au urmat investiţii majore pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de telecomunicaţii, dar efortul a meritat din plin. Grupul a ajuns să câştige supremaţia pe piaţa de profil din America Latină. Nouă linii telefonice din zece aparţin Telmex, în timp ce divizia de telefonie mobilă, Telcel, operează 80% din liniile telefonice din Mexic. America Movil, care oferă servicii de conexiune wireless, a devenit principalul jucător din piaţă cu peste 100 milioane de abonaţi.

Carlos Slim Helú a ajuns în topul miliardarilor realizat de Forbes după ce averea lui a crescut în doar un an cu 18,5 miliarde de dolari.

Nu contează ce spun alţii despre tine

La o avere aşa de impresionantă nu pot lipsi semnele de întrebare privind metodele de înmulţire a banilor. Gurile rele spun că afacerile magnatului mexican au prosperat datorită relaţiilor acestuia cu reprezentanţi ai mediului politic. Potrivit speculaţiilor, în urma sforilor trase de anumiţi factori decizionali, ceilalţi competitori ar fi fost ţinuţi la distanţă. Pe de altă parte, Telmex a fost acuzată de practicarea unor tarife exorbitante, duble faţă de cele din SUA, de exemplu.

Un alt lucru care deranjează este faptul că uriaşa avere a fost acumulată într-o ţară în care zeci de milioane de oameni trăiesc la limita sărăciei.
Slim Helú a găsit de obicei răspuns pentru toate aceste întrebări şi, mai mult, a dat de înţeles că îl interesează prea puţin ce spun alţii. „Dacă ajungi să trăieşti după opiniile altora, înseamnă că eşti mort. Nu vreau să trăiesc gândindu-mă în ce fel îşi vor aduce aminte oamenii de mine”.

Bogăţia este ca o livadă

Criticat adesea pentru averea sa şi îndemnat să se implice mai mult în investiţii de interes public şi acte de caritate, Slim Helú nu a ezitat să îşi exprime punctul de vedere. „Averea este ca o livadă. Trebuie să împarţi fructele, nu crengile pomilor, şi apoi să reinvesteşti o parte din seminţele fructului pentru a creşte şi alţi copaci şi a crea mai multă bogăţie. (…) Sărăcia nu poate fi rezolvată prin donaţii. Conceptul după care ne ghidăm este acela al rezolvării problemelor şi cauzelor acestora. Nu cred că soluţia este să facem daruri precum Moş Crăciun”.

Cu toate acestea, miliardarul a făcut donaţii importante şi s-a implicat în realizarea de proiecte în folosul comunităţii. În 2011, de ajutorul Carlos Slim Foundation au beneficiat aproape 30 de milioane de oameni. Cel mai de notorietate proiect al său este Muzeul Soumaya, construit în memoria soţiei sale. Acesta găzduieşte peste 64.000 de lucrări de artă semnate de artişti ca Rodin, Pablo Picasso, Salvador Dali, Cezanne, Renoir sau Leonardo da Vinci, precum şi monede şi documente din secolul al XVI-lea, de pe vremea conchistadorilor spanioli. Costurile construirii muzeului s-au ridicat la 34 de milioane de dolari.

Criticat de unii, admirat de alţii şi invidiat de cei mai mulţi, Carlos Slim Helú este, fără îndoială, un exemplu de succes în afaceri, dar şi în viaţa personală.
Este cel mai bogat om din lume şi are o familie frumoasă. În prezent, companiile sale sunt conduse în mare parte de cei şase copii ai săi, trei fete şi trei băieţi. Carlos Slim Helú a încercat să le transmită acestora regulile tradiţionale ale artei afacerilor pe care le susţine cu convingere. ”Una dintre marile erori pe care le comit astăzi oamenii este aceea de a crede că vechiul mod de a face business este depăşit, când, de fapt, continuă să fie o parte importantă a noii civilizaţii. Unele grupuri de retail introduc e-commerce-ul şi cred că acum nu mai este nevoie de „cărămizi” pentru constuirea unei companii. Ei bine, acestea rămân încă importante”, a declarat Slim Helú.

Deşi este evident că a reuşit pentru că a avut fler în afaceri şi pentru că a ştiut să valorifice nişte momente cheie, pe Carlos Slim Helú l-a ajutat mult faptul că nu a considerat bogăţia un scop în sine. “Să construieşti un business sau să devii milionar nu înseamnă să participi la un concurs. Este vorba, de fapt, despre competenţă în general, despre competenţă în domeniul respectiv şi în relaţia cu celelalte companii, nu de obţinerea de recorduri”.

Ajuns la o vârstă la care preferă mai degrabă joaca cu nepoţii decât urmărirea acţiunilor la bursă, Carlos Slim Helú îşi petrece viaţa aplicând o regulă pe care o recomandă cu tărie tuturor: „Trăieşte prezentul cu intensitate, nu permite trecutului să-ţi fie o povară şi lasă viitorul să-ţi fie încurajator”.