Startup-urile, teren minat?

startupTe-ai gândit că a venit vremea să fii propriul tău șef și să pui pe picioare o afacere care să-ți schimbe viața și viitorul profesional? Simți că a venit vremea să joci totul pe o carte și să câștigi potul cel mare? Felicitări! Gândești ca un om de business curajos, gata să-și ia zborul spre visele sale!

Înainte să ieși în larg și să vâslești cu toată forța spre destinația visurilor tale, e bine să te pregătești de drum! Ca să-ți fiu de folos, te voi pune în temă cu cele mai mari riscuri atunci când începi o afacere nouă.

Știai că numai 25% dintre proiectele începute de la zero ajung să dea roade și peste 15 ani? Din 100 de startup-uri, mai mult de jumătate se pierd înainte de a împlini 5 ani.

Aruncă un ochi mai jos pentru ca visul tău să dea roade înainte de a se face țândări!

Piața, bate-o vina!

În fiecare an, zeci de mii de oameni curajoși vor să dea lovitura și să iasă pe piață cu un produs ori un serviciu nou. Era consumeristă în care ne ducem viața le dă aripi multor visători care cred că e loc pentru toți sub soare. Totuși, e bine să te asiguri că ai ceva nou de oferit pe lângă ceea ce există deja. Nu, nu trebuie să reinventezi roata sau apa caldă, ci să te asiguri că produsul sau serviciul tău e puțin mai cu moț!

Înainte de a scoate capul în lume și de a-ți prezenta afacerea, fă un research serios și asigură-te că ideea ta are teren pe care să se dezvolte. Evită ideile care sunt mult prea de nișă (mai ales dacă nu ai experiență în domeniul respectiv), dar și pe cele care deja se găsesc la tot pasul. De exemplu, nu încerca să îți faci o afacere din a personaliza carcase de telefon pe care să le vinzi din ușă în ușă… Deși pare grozav și creativ, studiile arată că domeniul vânzărilor directe va fi cel mai afectat în viitor (scăderi de până la 50%)… Dacă ești pasionat de personalizarea accesoriilor, adaptează puțin ideea și gândește amplu – poți merge spre personalizarea mai multor tipuri de obiecte, nu doar a telefoanelor. În acest fel, îți asiguri o piață de desfacere mai largă și un target mai mare. Evident, cererea e posibil să fie mai mare și, implicit, afacerea ta va reuși să supraviețuiască și dincolo de vârsta scutecelor!

Domeniul de business

Atunci când decizi să te pui pe propriile-ți picioare și să faci bani din ceea ce îți place, e nevoie de mici compromisuri! O afacere nu este doar despre tine! Este despre tine în relație cu publicul/clientela ta și, uneori, doar despre clientela ta.

Chiar dacă te pasionează gătitul, ar fi bine să studiezi puțin tendințele pieței și prognozele pe termen mediu și lung cu privire la rata de succes a acestor afaceri. Se pare că restaurantele, magazinele micuțe/buticurile, vânzările directe și serviciile de business consulting sunt cele care vor fi tot mai afectate pe viitor.

De ce? Pentru că oamenii devin tot mai pretențioși cu privire la alimentația lor și nu mai sunt dispuși să-și pună stomacul la bătaie, mânați de curiozitatea deschiderii unui nou restaurant, pentru că există tendința de globalizare care ne face să devenim clienți fideli ai lanțurilor de magazine în defavoarea chioșcurilor de bloc, pentru că preferăm să cumpărăm online, nu de la indivizi care ne bat în ușă ca acum 50 de ani și, respectiv, pentru că fiecare companie își are specialiștii ei angajați exclusiv pentru a le oferi consultanță de business și evită să mai ceară sprijin firmelor din afara lor.

Așa că este bine să te gândești cum poți folosi ceea ce știi și ceea ce ai pentru a intra pe piață, pentru a te auto-susține pe termen scurt și mediu și, mai târziu, pentru a te extinde. Un om de business are viziune și flexibilitate. Nu ieși în larg înainte de a fi sigur că ți-ai exersat aceste două calități – e plin de rechini mari și cu experiență care te vor înghiți înainte să zici ”startup”!

E ca mine sau nu e deloc!

Unii încep cu atitudinea de șef înainte să aibă ce conduce! Inflexibilitatea, încăpățânarea nu sunt dovezi de putere și pârghii ale succesului. Dimpotrivă! Dacă suferi de așa ceva, riști destul de mult să rămâi cu o idee bună și un plan de afacere pe hârtie.

E nevoie de flexibilitate de la conceperea business-ului până la ieșirea pe piață și în continuare. De pildă, nu te încăpățâna să faci totul singur, ci caută-ți parteneri de afaceri sau măcar oameni cu care să te sfătuiești. E greu să o iei de la zero de unul singur, mai ales dacă ești foarte tânăr și doar cu mult noroc vei avea șanse să reziști în lumea afacerilor care adesea e mai ceva ca o junglă. Caută-ți mentori, parteneri, susținători, investitori, contacte de toate felurile – o mână spală pe alta, iar lecția asta trebuie să o înveți repede și din mers!

Apoi, nu uita să fii flexibil cu ideile tale. Acest lucru nu înseamnă să ajungi la o afacere cu ciuperci dacă visul tău inițial a fost să ai o firmă de curierat, ci să poți să-ți adaptezi ideea inițială astfel încât să fie cât mai profitabilă (de exemplu, o firmă de curierat mai aparte, care se poziționează altfel decât cele existente pe piață. Pentru inspirație, vezi povestea firmei de curierat Tribul, singura firmă de curierat românească unde livrarea se face cu grijă pentru mediu – folosind biciclete!).

Totodată, flexibilitatea este importantă în lucrul cu oamenii – fii flexibil cu angajații tăi, cu partenerii tăi de lucru și, nu în ultimul rând, cu clienții tăi! Flexibilitatea deschide multe uși, iar la început de drum, uși închise în nas e ultimul lucru de care ai nevoie!

Produsul și lansarea lui… cu cântec!

Știi cum e povestea cu drobul de sare… Foarte mulți oameni care vor să spargă gheața și să facă istorie în lumea afacerilor au acest trac al începătorului. Dacă produsul meu nu e destul de bun? Dacă piața nu va răspunde bine? Când ar trebui să îl lansez? Și cum ar trebui să fie această lansare astfel încât lucrurile să nu se oprească imediat ce produsul meu a făcut ochișori? Întrebările acestea sunt normale și, pentru a-ți răspunde, e nevoie să testezi din plin atât produsul, cât și piața. În lipsa unor teste serioase și a unor studii de marketing elaborate, în lipsa unor oameni cu experiență (presupunând că tu ești la primul startup), riști să ratezi această primă și foarte importantă mișcare.

Sub nicio formă nu lansa un produs ori un sevriciu fără să-l fi testat! Chiar dacă pui la punct o afacere micuță, cu o investiție inițială redusă, tot trebuie să vezi cum răspund oamenii la ceea ce ai de oferit. Până și un focus grup cu prieteni de-ai prietenilor tăi contează! Ține cont că un client nemulțumit nu va reveni și, mai mult, îi va anunța și pe alții că nu merită să încerce produsul acela minunat în care tu ai investit bani și vise. Primul pas contează, așa că dozează-ți energia și fă-l cu grijă!

Banii investiți – un bumerang?

Oricât am vrea să credem, startup-urile nu sunt cadoul unor peștișori de aur care ne împlinesc dorințele acelea mari! Ele implică muncă, perseverență, curaj și… bani! Foarte multe afaceri ajung să moară pentru că, la fel ca și oamenii, nu se pot hrăni doar cu visele mari ale celor care le pun pe picioare. E nevoie de investiții inițiale, de la logistică la oameni care să muncească pentru tine. Apoi, să nu uităm că vei avea de plătit taxe pe toate drumurile. Sunt afaceri pe care să le începi de la zero, însă tot va veni o zi când va trebui să aduci bani de acasă sau de la investitori. Așa că nu ieși la atac dacă nu ai un spate cât de cât sigur.

Fă-ți calculele din timp astfel încât să vezi cât te costă producerea serviciului sau a produsului, cât te costă lansarea lui, distribuirea pe piață, promovarea și vânzarea lui. Da, totul costă și, înainte de a face profit, trebuie să scoți ceva bănuți din buzunar! Tocmai pentru a fi sigur că nu-i arunci pe fereastră, e nevoie să ai un plan de investiții cât mai elaborat și, pentru realizarea lui, ar fi minunat să consulți oameni care au experiență în startup-uri. Fie că sunt prieteni care deja există pe piață, fie că este o firmă de consiliere financiară, cere-le o părere și, mai ales, ține cont de ea!

Management – exerciții de echilibristică

Cel mai probabil, nu îți vei permite să angajezi din start un manager care să îți facă echipa și să o păstorească îmbinând cu dibăcie știința și arta conducerii oamenilor. Așa că va trebui să-ți pui peste coiful de CEO și pe cel de manager. Vei lucra cu oameni și vei avea provocări de toate felurile.

Dacă ești tânăr și neexperimentat, nu ieși la vânătoare fără un training minim despre ce înseamnă management – s-ar putea ca idee ta de afacere să fie distrusă de o echipă de lucru care e orice, numai închegată nu. Trebuie să ai habar cum să gestionezi conflictele, situațiile de criză, timpul și, nu în ultimul rând, banii. E greu, dar cu cât înveți mai multe și pui osul la treabă ca oricine altcineva din echipă, cu atât îți va fi mai bine pe viitor. Indiferent dacă afacerea ta va trece de pragul celor 5 ani sau al celor de 15 ani!

Un alt motiv pentru care multe afaceri mor devreme este și incapacitatea fondatorilor de a se înțelege. Oamenii aflați la început de drum duc uneori lipsă de diplomație și sunt incapabili de compromis. A transforma conducerea unei afaceri într-o luptă pe viață și pe moarte e un gest riscant. Amintește-ți să fii flexibil și să nu iei decizii la nervi. Adesea, un cuvânt sau o semnătură aruncată fără să gândești de două ori poate fi sentința la moarte a afacerii pe care tu și co-fondatorii ați visat-o.

În plus, ca un adevărat om de business, asigură-te că ai un loc unde să îți recâștigi… zen-ul. Nu uita să ai grijă de viața ta personală, de oamenii dragi, de pasiunile tale și de pregătirea ta continuă. Dacă ai reușit să eviți aceste capcane ale începătorului, te anunț că distracția abia începe.

Bucură-te de drumul lung ce ți se așterne în față – ar trebui să fie drumul spre succes!